România are nevoie, în perioada următoare, de stabilitate pe toate nivelurile: stabilitate politică, stabilitate fiscală, stabilitate economică. Stabilitatea duce la predictibilitate, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro, la Forumul Pieței de Capital, organizat de Financial Intelligence.
Domnia sa a explicat: “Eu cred că avem în față o perioadă în care avem nevoie de stabilitate. Toate piețele reglementate sunt afectate de percepție. Anul viitor va fi un an foarte greu, e un an în care avem toate ciclurile electorale posibile, inclusiv Banca Centrală (BNR) are alegeri pentru un Consiliu de Administrație. Pe de altă parte, avem pentru prima dată în istoria României o perioadă în fața noastră de cel puțin opt ani de zile în care avem foarte multe fonduri europene nerambursabile. Avem foarte mulți bani la dispoziție și eu cred că este ultima șansă pe care o are această țară să ajungă acolo unde ar fi trebuit să fie de mult timp.
Așa că avem nevoie de stabilitate pe toate nivelurile: stabilitate politică, stabilitate fiscală, stabilitate economică. Stabilitatea duce la predictibilitate. Băncile ne cer business plan-uri pe cinci ani, întreabă ce curs de schimb am luat când am făcut estimarea. Dar eu de unde să știu dacă volatilitatea este mare? Băncile ne întreabă ce rată de impozitare am luat în calcul când am făcut business plan. Dar Codul Fiscal se modifică. Cred că actualele modificări ale regimului fiscal și eliminarea, chiar dacă nu în totalitate, a facilitățlilor fiscale sunt mai degrabă lucruri pozitive. Nu mai putem menține facilitățile fiscale date pentru a combate efectele pandemiei, că nu mai avem pandemie.
Așadar, stabilitatea generează predictibilitate, iar predictibilitatea generează realitatea, realitatea este una singură și realitatea modifică percepția, nu invers”.
* Marian Năstase: Listarea Hidroelectrica – executată impecabil; Piața de capital a ajuns la maturitate
Listarea Hidroelectrica a fost o tranzacție construită și executată impecabil, a mai spus Marian Năstase.
Domnia sa a explicat: “Cred că atât emitentul, cât și vânzătorul, împreună cu consorțiul de bănci și consultanți, au reușit să deseneze și să implementeze o tranzacție perfectă, pentru prima dată în istoria pieței de capital românești, în sensul că stimulat foarte mult viziunea pe termen lung, a limitat la maximum speculatorii.
S-a dovedit că o listare exclusivă pe piața de la București poate fi încununată de succes, decizia de a lista Hidroelectrica la București a fost o decizie câștigătoare, fiind a treia cea mai mare listare din lume de până acum în 2023 şi cea mai mare din Europa. Dacă ne uităm la lichiditatea celorlalte acțiuni românești listate la Londra, practic nu există.
După listarea Hidroelectrica, BVB a scos Alro din indicele BET tocmai pentru că a intrat Hidroelectrica la Bursă, iar Alro a rămas la categoria premium și ne vom strădui să intrăm înapoi în Index.
Ceea ce este foarte important este că, pentru prima dată, Bursa de Valori a ajuns la o maturitate instituțională și la o stabilitate care erau foarte necesare. Este o premisă pentru toți actorii implicați în piața de capital – profesioniști, emitenți, brokeri – de a aborda instituția Bursei de Valori cu mai multă încredere.
După 30 de ani, în sfârșit am ieșit din acea zonă în care erau lupte intestine la Bursa de Valori – , cine, ce loc are în consilii de administrație, bătălii, chestiuni care creau doar neîncredere. Eu zic că am ajuns la maturitate și stabilitate și asta este un lucru foarte bun.
Este foarte important să nu uităm, totuși, că suntem în continuare o piață mică. Dacă ne comparăm cu Polonia, unde Bursa din Varșovia este mai mare decât toate bursele din centrul Europei luate la un loc, inclusiv Viena și Atena, dar nu și Istanbul, ne putem da seama că, realist vorbind, mai e mult de muncă. Ne place să ne lăudăm, însă la final trebuie să recunoaștem că mai avem de lucru”.
“Este foarte important ca societățile de stat să fie listate pentru că aduc transparență”
Este bine că statul, prin instituțiile lui, a decis să sprijine aducerea la bursă a companiilor sale, consideră Marian Năstase, care explică: “Foarte multe dintre ele nu duc neapărat lipsă de capital, dar este foarte important ca societățile de stat să fie listate pentru că aduc transparență. Toată lumea va fi interesată să vadă situațiile financiare ale Hidroelectrica, să vadă pe ce se duc banii, să vadă de unde vin veniturile, planurile de investiții. Acest lucru va ajuta la credibilitatea statului român, a instituțiilor statului român și până la urmă ne va ajuta pe noi toți, inclusiv pe noi, ceilalți emitenți”.
“Încrederea persoanelor care nu au experiență suficientă dar vor să își investească economiile în piața de capital trebuie îngrijită”
La BVB sunt societăți care au rezultate excepționale, a mai spus Marian Năstase. Domnia sa a explicat: “Cum să transferăm această informație de la profesioniști la neprofesioniști, aceasta este altă discuție, pentru că nu trebuie să uităm că, pentru a păstra încrederea, trebuie să avem grijă ca profesioniștii, cei care sunt educați în mecanismele bursei de valori, cei care cunosc legislația în domeniu, să nu abuzeze de persoanele fizice care își doresc să investească din economiile lor pe piața de capital, dar nu au suficiente cunoștințe și bineînțeles că apelează la intermediarii profesioniști abilitați să tranzacționeze în numele lor.
Eu cred că încrederea persoanelor care nu au experiență suficientă dar vor să își investească economiile în piața de capital trebuie îngrijită, conservată și trebuie tot timpul urmărită pentru că este cel mai important lucru când vorbim despre încredere.
Pe piața de capital din România, din păcate, în continuare, barierele de tranzacționare sunt foarte mari, la fel și costurile de tranzacționare, mai ales pentru investitorii care vin de afară, dar chiar și pentru investitorii locali, chiar și pentru persoanele fizice”.