Update articol:

Mark Mobius recomandă investitorilor să păstreze 10% din portofoliu în aur, deoarece monedele se vor devaloriza

Mark Mobius recomandă investitorilor să păstreze 10% din portofoliu în aur, deoarece monedele se vor devaloriza
 - poza 1

Investitorul de talie globală Mark Mobius a afirmat luni că investitorii ar trebui să păstreze 10% din portofoliu sub formă de aur, deoarece monedele se vor devaloriza în urma stimulentelor fără precedent introduse pentru a contracara pandemia de coronavirus, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

La acest moment, “10% ar trebui să fie păstrat sub formă de aur”, a spus Mark Mobius, care a fondat fondul Mobius Capital Partners după trei decenii la conducerea Franklin Templeton Investments.

“Devalorizarea globală a monedelor va fi una destul de semnificativă în următorul an, având în vedere cantitatea incredibilă de monedă care a fost tipărită”, a adăugat Mobius.

Cotaţia aurului a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce pandemia de coronavirus a declanşat o fugă a investitorilor spre activele sigure, dar între timp cotaţiile au scăzut, odată cu campaniile de vaccinare. Pentru a contracara criza, băncile centrale şi guvernele din întreaga lume au introdus un set fără precedent de stimulente monetare şi fiscale, ceea ce a umflat bilanţurile băncilor centrale şi a pus presiune pe finanţele statelor.

“Va fi foarte, foarte bine să deţii aur fizic la care să ai acces imediat, fără pericolul ca guvernul să confişte tot aurul”, a spus Mobius, într-un interviu pentru Bloomberg.

Pe piaţa spot, uncia de aur se tranzacţiona luni la aproape 1.815 dolari, după ce în urmă cu un an a atins un maxim istoric de 2.075 dolari. De la începutul anului şi până în prezent, cotaţia aurului a pierdut 4%, în timp ce indicii bursieri la nivel mondial sunt aproape de un maxim istoric, iar Rezerva Federală americană se pregăteşte să îşi prezinte strategia destinată reducerii stimulentelor.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (03/06/2026)

Acord cadru incheiat de filiala din Romania a Societatii

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (03/06/2026)

Rambursarea emisiunii de obligatiuni BNET26E la scadenta

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (03/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (03/06/2026)

Intarziere planificata in publicarea NAV oficial pentru 03 iunie 2026