Update articol:

Ministerul Rus al Apărării susţine: Mercenari din 64 de țări luptă în Ucraina, 2.000 dintre ei uciși; România – pe locul doi la numărul de mercenari trimişi: 504 sosiţi, 102 morți, 98 au părăsit Ucraina

Mercenari și specialiști militari din 64 de țări sunt implicați în ostilitățile din Ucraina, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov. Aproximativ 2.000 de mercenari străini au fost uciși, a adăugat el, potrivit TASS.

„În total, la 17 iunie 2022, avem pe liste mercenari și specialiști în operarea armelor din 64 de țări. De la începutul operațiunii militare speciale au sosit în Ucraina 6.956 de astfel de cadre, dintre care 1.956 au fost deja uciși, iar 1.779 au plecat. Deocamdată 3.221 de mercenari sunt încă în viață – nu au fost încă capturați sau nu au ajuns la granița cu Ucraina”, a spus el.

Konașenkov a adăugat că datele detaliate privind mercenarii străini din Ucraina sunt disponibile din resursele online ale Ministerului rus al Apărării.

Potrivit unui tabel al Ministerului rus al Apărării publicat pe Telegram, din țările europene, liderul incontestabil în numărul de mercenari sosiți și morți este Polonia: “De la începutul operațiunii militare speciale, în Ucraina au ajuns 1831 de polonezi, dintre care 378 au fost deja omorâţi și 272 de mercenari au plecat în patria lor. Urmează România – 504 au sosit, 102 morți, 98 au plecat. Pe locul trei se află Marea Britanie: 422 de sosiţi, 101 de decese, 95 de plecări. De pe continentul american, Canada este în frunte: 601 au sosit, 162 au fost omorâţi, 169 au plecat. Pe locul doi se află Statele Unite: 530 au sosit, 214 au murit, 227 au plecat.

Din Orientul Mijlociu, Transcaucazia și Asia, mai ales, 355 de mercenari au sosit din Georgia, dintre care 120 au fost omorâţi și 90 au părăsit Ucraina. Urmează militanții grupărilor teroriste dislocați din zonele controlate de SUA din Trans-Eufratul sirian – 200 de persoane. Până în prezent, 80 dintre ele au fost omorâte, iar 66 au părăsit Ucraina”.

Vezi aici lista postata de Ministerul Rus al Apararii 

BVB | Știri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (01/07/2022)

Implementare plan incentivare SOP2020

RCB GOLD (RCGLD) (01/07/2022)

Notificare Raiffeisen Centrobank AG

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (01/07/2022)

Disponibilitate Raport Sustenabilitate 2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (01/07/2022)

Hotarare AGOA - 30.06.2022

Sphera Franchise Group (SFG) (01/07/2022)

Publicarea Raportului de Sustenabilitate aferent anilor 2020-2021