Update articol:

Mircea Geoană: Criza cauzată de COVID-19 a amplificat alte provocări la adresa securităţii

Criza cauzată de COVID-19 a amplificat şi a accelerat alte provocări la adresa securităţii şi arată că NATO trebuie să-şi unească forţele cu Uniunea Europeană şi cu alte foruri internaţionale, întrucât nicio organizaţie nu poate răspunde singură la provocările actuale, a susţinut joi secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, într-o conversaţie online cu preşedintele Brookings Institution, John R. Allen, potrivit www.nato.int, citat de Agerpres.

”Avem astăzi 21 de ţări care sunt atât aliate în NATO, cât şi state membre ale Uniunii Europene. 90% din populaţia UE-27 actuale, fără Regatul Unit, este şi parte a alianţei NATO. Aşa că ceea ce facem este de a ne asigura că rămânem convergenţi în analizarea ameninţărilor pentru noi toţi”, a spus Geoană.

El a adăugat că pandemia de COVID-19 a amplificat şi a accelerat alte provocări la adresa securităţii, precum activităţile militare ruse şi ascensiunea Chinei.

Potrivit fostului ministru de externe român, un nou domeniu unde lucrează împreună NATO şi UE, dar şi alţi actori globali, ca G7 şi ONU, este combaterea dezinformării.

Mircea Geoană a evidenţiat că NATO continuă să fie ‘nu numai pilonul securităţii transatlantice, ci şi o parte indispensabilă a ordinii globale” şi a subliniat că ‘o cooperare a SUA şi Americii de Nord cu Europa este vitală pentru interesele fiecăruia dintre noi – europeni şi nord-americani şi iubitori de libertate şi cei care cred în democraţie din lumea întreagă”.

Secretarul general adjunct al NATO s-a adresat în cadrul EU Defense Washington Forum, conferinţă organizată de către delegaţia Uniunii Europene în SUA în cooperarea cu Brookings Institution. 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (27/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/11/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

TERAPLAST SA (TRP) (27/11/2020)

Hotarari AGOA - 27 noiembrie 2020