Televiziune digitală românească BiziLIVE TV dedicată dezvoltării afacerilor, dar și dezvoltării personale, anunță semnarea unui parteneriat cu Succes Resources, o companie din piața internaționlă de evenimente.
Prin acest parteneriat, cele două companii vor să aducă în atenția publicului resurse pentru succes – vorbitori, subiecte, programe, sisteme pentru succes, potrivit comunicatului de presă transmis.
Principalul focus al Succes Resources este să identifice oamenii care reușesc azi și să promoveze lideri și personalitați care oferă o alternativă activă pentru viitor.
Misiunea BiziLIVE TV este să sprijine mediul de afaceri, mediul ONG, afacerile la început de drum și dezvoltarea personală individuală prin programe și emisiuni autentice care promovează: Parteneriatul, Onestitatea, Inovația, Excelența și Educația, se mai arată în comunicat.
“Parteneriatul cu Succes Resources este un pas important pe care îl facem pentru a oferi publicului românesc: resurse pentru dezvoltare personală, programe de educație financiară, acces la cei mai buni vorbitori din lume, cu scopul de a crește împreună atât la nivel personal cât și la nivel profesional și de business”, declară Constantin Paraschiv, co-fondator BiziLIVE TV.
Potrivit comunicatului, colaborarea celor două companii a început în anul 2019 când au adus în atenția publicului românesc două evenimente internaționale pentru educație financiară: Wealth Masters Tour condus de Robert Kiyosaki și Millionaire Mind Intensive | Curs intensiv marca T. Harv Ecker.
În fiecare an, Success Resources organizează 500 de evenimente în 30 de țări, 70 de orașe din Asia, Europa, Africa și America. Success Resources promovează vorbitori de clasă mondială precum Anthony Robbins, Dr. Michael Porter, președintele Bill Clinton, premierul Tony Blair, președintele George Bush, președintele Donald Trump, Sir Richard Branson, Robert Kiyosaki, Gary V și alți importanți leaderi și personalitați din întreaga lume, devenind leader pe piața de evenimente globale.
Chiar dacă de mai bine de cinci luni Succes Resources a anulat toate evenimentele fizice la nivel mondial din cauza pandemiei, compania își continuă misunea de a aduce în casele oamenilor cele mai bune resurse pentru dezvoltare personală și de business. Compania a organizat unul dintre cele mai mari evenimente virtuale, Summit Vitual (VIRTUAL SUCCESS SUMMIT), oferit gratuit publicului larg. La acest summit, Succes Resources a adus pe scena virtuală personalități din lumea business-ului, politică, sport și show-biz cum ar fi: Tony Robbins, Sir Richard Branson, Sara Blakely, Tom Brady sau Pitbull care au oferit soluții la situația actuală.
“Ultimele luni au fost foarte provocatoare și pentru echipa nostră, mai ales că a trebuit să ne adaptăm și să continuăm online toate programele interactive și emisiunile live remote. Această perioadă a adus și o recompensă pe măsura provocărilor, am reușit să ajungem în doar 2 luni la 5,8 milioane de români local și diaspora cu toată grila de programe. Acest indicator ne aduce încredere și ne arată că românii caută rersurse pentru dezvoltare perosnală și de business. Împreună cu Succes Resources, vom prezenta românilor în perioda următoare cele mai importante resurse pentru dezvoltare personală si de business”, mai declară Constantin Paraschiv.
Succes Resources anunță oficial ca Tony Robbins și evenimentul „Unleash the Power Within” (UPW) va fi adus în fiecare casă prin intermediul tehnologiei online, iar Tony va putea interacționa cu fiecare participant. Compania organizatoare, Succes Resources, declară că va fi o mare experiență online.
De mai bine de 5 luni, cel mai apreciat coach la nivel internațional – Tony Robbins nu a mai urcat pe scenă. Seminarul de patru zile al lui Robbins, „Unleash the Power Within” (UPW), este considerat cel mai de impact eveniment la nivel internațional, care a schimbat viețile a peste 4 milioane de oameni din peste 100 de țări.
Tony Robbins declară că: „Cea mai mare bucurie și împlinirea cea mai profundă în viață se regăsește în IUBIREA ȘI SERVICIUL pentru ceilalți”. Pentru a-și îndeplinii misiunea, Robbins & Succes Resources anunță o experiență unică interactivă, chiar de la tine de acasă pentru evenimentul Unleash The Power Within Virtual 360 în noiembrie 2020.
Evenimentul este disponibil și accesibil și românilor care își doresc o viață prosperă, sănătate și formă maximă, relații mai bune sau realizarea obiectivelor.
Prin parteneriatul internațional încheiat între Succes Resources și BiziLIVE TV, românii pot accesa evenimentul online, la un preț accesibil.