* Zece smochini bengalezi, o putere nucleară și un loc revendicat la masa lumii
La 12 septembrie 2026, pe peluza complexului Bharat Mandapam din New Delhi, liderii și reprezentanții statelor BRICS au plantat zece puieți de smochin bengalez – câte unul pentru fiecare dintre cele zece țări a căror apartenență la organizație era necontestată. Gestul a încheiat simbolic prima zi a celui de-al XVIII-lea Summit BRICS. În sălile de conferință se negociaseră interese, formule diplomatice și cuvinte despre pace. Afară, India a pus în pământ imaginea pe care voia să o lase lumii.
Nu fusese ales un arbore oarecare.
Smochinul bengalez, cu denumirea științifică Ficus benghalensis, este arborele național al Indiei. Indienii îl numesc „banyan”, dar cuvântul nu spune aproape nimic cititorului român. Din ramurile sale coboară rădăcini aeriene care pătrund în pământ și se transformă în alte trunchiuri. Un singur arbore poate ajunge să semene cu o pădure.
Pentru BRICS, metafora era aproape prea exactă: state diferite, cu istorii, interese și regimuri politice diferite, încearcă să formeze o singură coroană și să facă umbră vechii ordini mondiale.
Cine a plantat? India și oaspeții săi din BRICS. Ce au plantat? Zece puieți de smochin bengalez. Când? La 12 septembrie 2026. Unde? Pe peluzele complexului Bharat Mandapam din New Delhi. De ce? Oficial, ca simbol al cooperării, continuității și dezvoltării. Politic, pentru a fixa imaginea unei organizații care dorește să crească prin extinderea rădăcinilor sale.
* Înăuntru se negocia puterea. Afară i se plantau rădăcinile
Bharat Mandapam este Centrul Internațional de Expoziții și Convenții din complexul Pragati Maidan, inaugurat la 26 iulie 2023 și folosit, câteva săptămâni mai târziu, pentru Summitul Grupului celor 20 – G20.
Numele său poate fi tradus aproximativ prin „Pavilionul Indiei”. Clădirea, cu o sală capabilă să găzduiască aproximativ 7.000 de persoane, nu este numai un centru pentru reuniuni. Este noua scenă pe care India își expune simultan diplomația, economia și ambiția de mare putere.
În același complex s-a desfășurat, la 11 septembrie, Forumul de Afaceri BRICS. Lideri politici, directori de companii și investitori au discutat despre comerț, finanțare, investiții și accesul pe piețe. India a pus politica lângă capital.
În paralel, expoziția „BRICS Bharat Innovates”, organizată în zilele de 11 și 12 septembrie, a adus în fața delegațiilor 37 de întreprinderi și proiecte tehnologice indiene. Acestea fuseseră selectate dintr-un grup de 120 de inițiative prezentate anterior la ediția Bharat Innovates de la Nisa.
Domeniile nu aparțineau Indiei din filmele copilăriei noastre: inteligență artificială, sănătate, energie curată, mobilitate electrică, robotică marină și tehnologii avansate.
Nu era o expoziție menită să umple programul oficial. Era cartea de vizită a unei țări care nu mai acceptă să fie privită numai prin trecutul, sărăcia, spiritualitatea sau exotismul ei. India își prezenta tehnologia acolo unde se negociau investițiile și își planta simbolurile acolo unde se făcea fotografia politică.
* „Avaramu”. India care a intrat în România printr-un cântec
Pentru români, India nu a venit mai întâi prin sateliți, reactoare nucleare sau calculatoare. A venit prin cinematograf. „Avaramu”, cânta o generație întreagă, fără să cunoască limba hindi. Cuvintele adevărate erau „Awaara Hoon” – „Sunt un vagabond” sau „Eu sunt pribeagul”. Cântecul aparținea filmului „Awaara” – „Vagabondul”, realizat în 1951 de Raj Kapoor, regizorul, producătorul și interpretul personajului principal. Alături de el juca Nargis, una dintre marile actrițe ale cinematografiei indiene.
Filmul urmărea destinul unui copil crescut în sărăcie, împins spre lumea infracțională și judecat de o societate care contribuise la prăbușirea lui. Dincolo de povestea de dragoste, filmul punea o întrebare socială: omul se naște rău sau este împins spre rău de sărăcie, abandon și nedreptate?
Raj Kapoor împrumutase ceva din mersul și tristețea lui Charlot. Vagabondul său râdea ca să nu plângă și mergea înainte pentru că nu avea unde să se întoarcă.
Dar vocea cântecului nu era a lui Raj Kapoor. Cel care cânta „Awaara Hoon” era Mukesh Chand Mathur, cunoscut simplu drept Mukesh, una dintre vocile de aur ale cinematografiei indiene. Raj Kapoor trăia cântecul pe ecran. Mukesh îi dădea glas din spatele imaginii.
Filmul și melodia au devenit extrem de populare în Uniunea Sovietică, China, Europa de Est, Orientul Mijlociu și România. Într-o lume împărțită de frontiere ideologice, vagabondul lui Raj Kapoor călătorea mai liber decât oamenii.
* Naarghita, românca în sari
Noi am avut-o pe Naarghita. Numele său adevărat era Maria Amarghioalei. Se născuse la 14 ianuarie 1939, în comuna Pufești, județul Vrancea. Ajunsă la București, a studiat dansul și a intrat în ansamblul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”.
Întâlnirea cu filmul „Awaara” i-a schimbat viața. A început să învețe cântecele indiene după auz, apoi să studieze limba hindi, să poarte sari și să transforme fascinația pentru India într-un destin artistic.
În toamna anului 1967, în timpul unei vizite în România, prim-ministrul Indiei, Indira Gandhi, a remarcat-o și a invitat-o în India. Naarghita a ajuns la New Delhi în 1968 și a rămas în țară timp de șase luni. Acolo l-a întâlnit pe Raj Kapoor, omul care, fără să știe, îi schimbase drumul. A cântat la radio și la televiziune, a susținut spectacole și a devenit o punte culturală neobișnuită între România și India. Naarghita nu traducea numai niște cântece. Traducea o fascinație.
Pentru generații de români, India a avut astfel două chipuri: Raj Kapoor, vagabondul cu zâmbet de Charlot, și Naarghita, românca în sari care făcea depărtarea să pară mai mică.
* Bollywoodul a ieșit din decor
Bollywoodul de astăzi nu mai este doar fabrica de melodrame, cântece și dansuri care a cucerit cândva Europa de Est.
Numele desemnează industria cinematografică de limbă hindi concentrată în Mumbai – fostul Bombay – și nu întreaga cinematografie indiană. India produce filme în numeroase limbi și are centre cinematografice puternice la Hyderabad, Chennai, Kolkata și în alte regiuni.
Cinematografia indiană s-a racordat la platformele digitale, la tehnologiile internaționale de producție, la efectele vizuale și la distribuția mondială. Filmele sale circulă pe marile servicii de streaming, iar vedetele indiene au devenit mărci globale.
India continuă să cânte și să danseze. Dar între timp a învățat să calculeze, să programeze, să lanseze și să descurajeze.
* Buddha a zâmbit în deșert
La 18 mai 1974, India a efectuat primul său test nuclear subteran la Pokhran, în deșertul statului Rajasthan.
Operațiunea a primit numele de cod „Smiling Buddha” – „Buddha zâmbitor” – și a fost prezentată drept o „explozie nucleară pașnică”. Formula nu putea ascunde însă realitatea strategică: India demonstrase că deține tehnologia necesară producerii unei arme nucleare.
Decizia fusese luată de guvernul condus de Indira Gandhi. Testul urmărea să confirme autonomia strategică a Indiei într-o regiune dominată de ascensiunea Chinei și de confruntarea cu Pakistanul.
La 11 și 13 mai 1998, tot la Pokhran, India a efectuat o nouă serie de teste nucleare. Dacă în 1974 mai păstrase vălul expresiei „pașnice”, în 1998 orice ambiguitate dispăruse.
India a demonstrat capacitatea nucleară în 1974 și și-a asumat fără echivoc statutul militar nuclear în 1998.
India nu a aderat la Tratatul de neproliferare nucleară și nu este recunoscută de acesta printre cele cinci puteri nucleare oficiale. Dar tratatul și realitatea nu mai spun aceeași poveste. India deține arme nucleare, rachete pentru transportarea lor și o doctrină de descurajare.
Țara care îi cânta lumii despre un vagabond își construise bomba în deșert.
* Primul satelit a plecat din stepa sovietică
La 19 aprilie 1975, la mai puțin de un an după testul nuclear, India și-a trimis primul satelit în spațiu.
Se numea Aryabhata, după matematicianul și astronomul indian care a trăit în secolele al V-lea și al VI-lea. Satelitul fusese construit de Organizația Indiană pentru Cercetare Spațială – Indian Space Research Organisation, ISRO –, dar India nu avea încă o rachetă capabilă să-l plaseze pe orbită.
Aryabhata a fost lansat de Uniunea Sovietică, cu o rachetă Kosmos-3M, de la Kapustin Iar.
Kapustin Iar este un poligon pentru rachete și un centru de lansări spațiale din regiunea Astrahan, în sudul Rusiei, între fluviul Volga și stepele din apropierea Mării Caspice. Pentru India, centrul sovietic a fost prima poartă spre orbită.
Ce s-a schimbat în 1980?
La 18 iulie 1980, satelitul Rohini RS-1 a fost plasat pe orbită de racheta indiană SLV-3, lansată de la Sriharikota, pe coasta de sud-est a Indiei.
Pentru prima dată, India nu mai construia numai satelitul și nu mai depindea de racheta altei puteri. Avea satelitul, lansatorul și propriul centru de lansare.
Aceasta este diferența dintre o țară care trimite un obiect în spațiu și o putere spațială.
* Sateliții care văd musonul, recolta și frontiera
India a dezvoltat ulterior familii întregi de sateliți.
Sistemele INSAT și GSAT au susținut comunicațiile, televiziunea și meteorologia. IRS, Cartosat și Resourcesat au fost folosite pentru observarea Pământului, cartografiere, agricultură, infrastructură și supravegherea teritoriului. Oceansat a urmărit oceanele, iar NavIC a oferit Indiei propriul sistem regional de navigație.
Satelitul nu mai era un trofeu științific. Devenise o infrastructură invizibilă a vieții cotidiene: de la prognoza musonului la evaluarea recoltelor, de la comunicații la gestionarea dezastrelor și de la navigație la securitate.
În 2008, misiunea Chandrayaan-1 a ajuns pe orbita Lunii și a contribuit la identificarea moleculelor de apă de pe suprafața lunară.
În 2014, Mars Orbiter Mission, cunoscută și sub numele de Mangalyaan, a intrat pe orbita planetei Marte. India reușea de la prima încercare și devenea prima țară asiatică ajunsă pe orbita marțiană.
La 23 august 2023, misiunea Chandrayaan-3 a realizat o coborâre controlată în apropierea regiunii polare sudice a Lunii. India devenea a patra țară care reușea o aselenizare controlată și prima care ajungea în acea regiune.
Tot în 2023 a fost lansat Aditya-L1, primul observator solar indian.
Drumul început cu un satelit ridicat de o rachetă sovietică ajunsese la Lună, Marte și Soare.
* Rakesh Sharma și Dumitru Prunariu, două destine sub aceeași stea
Primul cetățean indian ajuns în spațiu a fost pilotul militar Rakesh Sharma.
La 3 aprilie 1984, el a plecat de la cosmodromul Baikonur la bordul navei sovietice Soiuz T-11 și a ajuns pe stația orbitală Saliut 7. A petrecut în spațiu aproape opt zile.
Rakesh Sharma poate fi numit cosmonaut deoarece a fost pregătit și a zburat în cadrul programului sovietic Intercosmos.
Prin același program ajunsese în spațiu, cu trei ani mai devreme, și românul Dumitru-Dorin Prunariu. La 14 mai 1981, Prunariu a plecat cu nava Soiuz 40 și a lucrat șapte zile, 20 de ore și 42 de minute la bordul stației Saliut 6, împreună cu cosmonautul sovietic Leonid Popov.
Programul Intercosmos le oferea statelor partenere ale Uniunii Sovietice acces la pregătirea și tehnologia spațială sovietică. Știința, prestigiul și diplomația călătoreau în aceeași capsulă.
România ajunsese în cosmos în 1981. India, în 1984. Prunariu și Sharma aparțin aceleiași generații istorice de cosmonauți formați la porțile spațiale ale Uniunii Sovietice.
* Al doilea indian a ajuns la Stația Spațială Internațională
În 2025, pilotul militar Shubhanshu Shukla a devenit al doilea cetățean indian ajuns în spațiu și primul care a intrat în Stația Spațială Internațională.
Shukla a fost pilotul misiunii Axiom-4. La bordul stației a participat la experimente de microgravitație, iar experiența sa a fost integrată în pregătirea programului spațial indian.
India dezvoltă acum Gaganyaan, programul prin care dorește să trimită oameni pe orbita joasă a Pământului cu o navă și o rachetă proprii. Pentru această etapă au fost desemnați patru piloți militari: Prasanth Balakrishnan Nair, Ajit Krishnan, Angad Pratap și Shubhanshu Shukla.
Calendarul misiunii cu echipaj rămâne dependent de testele de siguranță. Ea nu trebuie prezentată drept fapt împlinit. Dar ținta este limpede: India vrea să devină a patra țară capabilă să lanseze independent oameni în spațiu, după Uniunea Sovietică/Rusia, Statele Unite și China.
Rakesh Sharma a fost indianul trimis în spațiu de sovietici. Shubhanshu Shukla a ajuns la Stația Spațială Internațională într-o misiune internațională. Gaganyaan trebuie să-l trimită pe următorul prin puterea tehnologică a Indiei.
* De la sari la semiconductor
India se afla în 2025 pe locul 38 în Indicele global al inovării, după ce în 2019 ocupase locul 66. Potrivit sintezelor guvernului indian, țara ajunsese pe locul al treilea în lume după volumul publicațiilor științifice.
Bengaluru, Delhi și Mumbai au intrat între marile clustere globale de inovare. Institute precum Indian Institute of Science și rețeaua Indian Institutes of Technology pregătesc ingineri și cercetători pentru industria indiană, dar și pentru marile centre tehnologice ale lumii.
India este o putere în industria medicamentelor generice și a vaccinurilor. Investește în inteligență artificială, calcul cuantic, supercalculatoare, biotehnologie, energie, semiconductori și infrastructură digitală. Sistemele Aadhaar, UPI și India Stack au transformat identitatea electronică și plățile într-o infrastructură folosită la scara unei populații continentale.
Afirmația că „din cinci cercetători din Silicon Valley, trei sunt indieni și doi sunt români” nu poate fi publicată drept statistică. Nu este susținută de o sursă credibilă și exclude, neverosimil, toate celelalte naționalități.
Adevărul verificabil este suficient de puternic: diaspora indiană are un rol major în tehnologia americană, iar India încearcă să transforme această inteligență exportată într-o forță tehnologică dezvoltată și acasă.
Nu mai este nevoie de legendă atunci când realitatea a devenit atât de mare.
* Cea mai numeroasă țară privește spre cele cinci fotolii
India a depășit China în 2023 și a devenit țara cu cea mai numeroasă populație a lumii.
În 2026, are aproximativ 1,48 miliarde de locuitori, față de circa 1,41 miliarde în China. Diferența demografică nu îi oferă automat superioritate economică sau militară. Îi întărește însă întrebarea adresată ordinii internaționale: poate cea mai populată țară a planetei să rămână fără un loc permanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite?
India este o putere nucleară, una dintre marile economii ale lumii, membră a BRICS și a Grupului celor 20 și un stat capabil să ajungă pe Lună și pe Marte. La Organizația Națiunilor Unite nu are însă un loc permanent în Consiliul de Securitate și nu deține drept de veto.
Cele cinci fotolii permanente aparțin Statelor Unite, Rusiei, Chinei, Franței și Regatului Unit. Ele păstrează fotografia puterii de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
India susține că lumea actuală nu mai poate fi condusă exclusiv după fotografia din 1945. New Delhi cere reformarea Consiliului de Securitate și revendică un loc permanent la masa la care se hotărăsc sancțiunile, intervențiile, pacea și războiul.
China și Rusia declară că sprijină aspirația Indiei la un rol mai important în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Dar între formula diplomatică și un fotoliu permanent se află modificarea Cartei ONU, voturile statelor membre și acordul tuturor celor cinci puteri care dețin deja dreptul de veto.
Ușa este recunoscută. Cheia nu a fost încă oferită.
* Rădăcinile intră în pământ, ambiția urcă spre stele
La New Delhi, prima zi a Summitului BRICS s-a încheiat simbolic prin plantarea celor zece puieți de smochin bengalez.
India a construit în jurul reuniunii patru scene. În sălile Bharat Mandapamului s-a negociat politica. La Forumul de Afaceri s-au căutat investițiile. În expoziție a fost prezentată tehnologia viitorului. Pe peluză au fost plantate rădăcinile.
Deasupra lor trec sateliții unei țări care a pornit spre spațiu de la Kapustin Iar și a ajuns să lanseze de la Sriharikota, să atingă Luna, să înconjoare Marte și să observe Soarele.
În 1951, Raj Kapoor cânta „Awaara Hoon” – „Sunt un vagabond”. România i-a răspuns, peste ani, prin glasul Naarghitei.
După 75 de ani, vagabondul și-a găsit drumul.
India nu mai vine în lume numai prin cântec. Vine cu bomba nucleară, racheta, satelitul, astronautul, cercetătorul și întreprinderea tehnologică. Smochinul bengalez îi arată rădăcinile. Programul spațial îi măsoară înălțimea. Iar revendicarea unui fotoliu permanent în Consiliul de Securitate îi dezvăluie ținta.
India nu mai caută un loc pe hartă. Își caută locul la masa la care se decide harta lumii.
Autor: Dona Tudor – conferențiar universitar, doctor în științe militare, a fost reporter de teren, corespondent special și realizator de emisiuni de actualități la Televiziunea Română, poet, eseist, publicist, membru UZPR și UCIN. Membru CRIFST din cadrul Academiei Române, Divizia Istoria Ştiinţei.
| Știri BVB