În vara acestui an a intrat în vigoare Legea care transpune mecanismele de prevenție în business introduse la nivel european prin Directiva nr. 2019/1023. Multe companii din România pot beneficia de restructurare, înainte de a se declanșa insolvență. Nouă lege prevede două proceduri de restructurare, respectiv acordul de restructurare şi concordatul preventiv, ambele orientate spre salvarea companiei și spre dezvoltarea businessurilor. Paul Dieter CÎRLĂNARU, CEO CITR, ne-a vorbit despre transpunerea acestei Directive la Banking Forum by Financial Intelligence 2022.

Care este contextul european și conceptul care au dus la apariția Directivei Europene pentru restructurare?

Paul Dieter CÎRLĂNARU: Contextul esențial este acela de a găsi modalitatea în care să acţionăm sistemic și să creăm acele mecanisme care să răspundă la următoarele provocări, pentru a reacţiona mai bine, de fiecare dată, la situațiile de dificultate pe care le întâlnim.

Referitor la cadrul european, am observat, în foarte multe discuții la nivelul forurilor europene, atât cele de la nivelul UE, cât şi cele din domeniul restructurării și în Insol Europe, că se caută un element de omogenizare la nivelul statelor.

În al doilea rând, modul în care răspundem astăzi se axează foarte mult pe capacitatea noastră de a răspunde problemelor mai devreme. Tot folosim cuvinte de genul timpuriu sau pre-, dar, în esență, răspunsul este unul general și anume faptul că trebuie să adresăm problemele din timp și să avem capacitatea să reacţionăm înainte ca ele să devină acutizate sau să trebuiască să răspundem cu cealaltă latură, care este la nivel de stat, la nivel de politici fiscale care încearcă să corespundă întregilor probleme.

Care este diferența dintre restructurare și insolvență?

Paul Dieter CÎRLĂNARU: În primul rând, trebuie să conștientizăm faptul că restructurarea, în general, reprezintă soluția la o problemă. Iar restructurarea poate îmbrăca foarte multe forme.

Din experienţa noastră, faptul că, în majoritatea cazurilor, acolo unde restructurarea era necesară, ea s-a manifestat prin proceduri reglementate, se datorează faptului că a fost singurul mod în care s-a ajuns acolo și că acest mod era inevitabil.

Dar practic, ca să facem diferența, eu aș îndrăzni să propun următoarea viziune: una o implică pe cealaltă. Însă ce se întâmplă, ce vedem mai nou și ne bucură foarte tare, inclusiv prin implementarea acestei Directive, este că vorbim mai mult decât despre un mecanism.

Pentru că, până acum, exista această echivalență cu insolvența, însă restructurarea poate însemna – în funcție de etapa și de acutizarea problemelor, de gradul de complexitate a ecuației în care se află compania, a numărului de creditori sau a tipologiei de creditori – de la un element pe care putem să-l facem pur consensual, până la proceduri tot mai reglementate. Și asta ne oferă până la urmă și cheia în care să ne uităm la aceste lucruri, pentru că ceea ce vedem mai ales în notele de fundamentare ale acestei Directive este faptul că, cu cât mecanismele sunt mai ușor de folosit și mai puțin prinse în proceduri, cu atât este mai ușor să trecem prin ele. Și cu atât mai mult, ar trebui să fie mai ușor să apelăm la ele.

Astfel, insolvența și reorganizarea în cadrul ei – pentru că falimentul reprezintă lichidarea – ar trebui să fie o soluție aplicabilă în anumite situații și într-un anumit moment.

Când vorbim de alte tipuri de restructurare, putem discuta de tipuri reglementate sau de tipuri nereglementate și aici în fiecare etapă trebuie să vedem cu cine facem asta, de ce facem asta și cum găsim momentul pentru a le accesa.

În practică, cum vedeți această soluție de restructurare manifestându-se, care sunt avantajele generate și cum cântăriți costurile?

 Paul Dieter CÎRLĂNARU:  Este esențial să conștientizăm că, astăzi, am depus un efort în România pentru a aduce la zi niște reglementări și pentru a introduce niște prevederi pe care, în momentul de față, din experiența pe care am văzut-o și la nivel european, sunt foarte apropiate de reglementările altor țări, poate chiar mai avansate.

Unele instituții pe care noi deja le implementăm în România din 2006 sau din 2014 reprezintă noutăți în alte segmente din legislația europeană, așa că pot să spun că acesta este un domeniu unde România nu se află în proverbialii „ultimii doi de la coadă”, ba, dimpotrivă, ne-am bucurat să  vedem, în calitate de reprezentanți ai României în Insol Europe, faptul că am adus know-how despre niște proceduri care sunt noi pentru ei – și vorbesc despre țări ca Cehia sau Germania.

Pe de altă parte, avem aspecte noi în această reglementare care ar trebui să ne poată permite să adresăm problemele mai repede.

Într-adevăr, în orice proces de restructurare pe care l-am văzut în ultimii peste 20 ani, mereu există un element de neîncredere, de tensiune. Până la urmă punctul de plecare al oricărei povești de genul acesta – fie că se termină cu un succes sau cu un eșec – pornește de la un element de neîncredere. De ce? Schimbăm status-quo, schimbăm înțelegerea, schimbăm contractul pe care ni l-am asumat împreună. Și atunci este normal să avem o presiune pe ce se poate face, cum se poate face, este normal să fim sceptici pentru că am văzut niște lucruri înainte și este normal să simțim că eșecul este un lucru nenatural. Nu suntem obișnuiți să gândim că dezvoltarea în afaceri poate să treacă prin eșecuri.

Cred că cel mai important este să realizăm că, atât prin aceste mecanisme cât și prin modul în care o vedem la nivel european, este mai important să încerci să repari, decât să tragi linii ferme în nisip și să spui “peste asta nu trecem”. Este important să ne uităm la întreg ecosistemul, iar evident că domeniul bancar este un element esențial aici, pentru că reprezintă într-adevăr motorul de finanțare al acestor companii.

Dar trebuie să vedem ce putem face ca să le permitem acestor companii să meargă mai departe și să-și folosească experiența, pentru că nevoia de pivotare nu vine întotdeauna dintr-un eșec personal, ea vine din schimbări de piață, vine din sutele de lebede negre pe care le vedem în fiecare zi, deja nu mai știm cum arată una albă. Nu mai vorbim de surprize, vorbim de o constanță a schimbării și o constanță a provocărilor, drept pentru care cred că cu toții trebuie să fim mai deschiși spre a pivota în astfel de situații.

Ce rol au creditorii chirografari și băncile în acest program de restructurare?

Paul Dieter CÎRLĂNARU:  Fie că vorbim de acord, fie că vorbim de concordat, esența este că avem un proces cât mai lin în care să se propună de comun acord o soluție pentru ca firma respectivă să revină într-o zonă sănătoasă.

E bună referința unde, pe o scară de la bine la rău, se află multe companii care reușesc pe termen scurt să se întrețină, să meargă cu roțile ajutătoare pe care le-au oferit anumite reglementări din pandemie, de exemplu. Problema se pune la core-ul pe eficiența acelei companii – e corect, e real, poate rezista? Pentru că dacă nu, eu cred cu convingere că, cu cât adresăm mai repede problemele, cu atât mai bine. Și atunci ce se întâmplă e că problema e pusă în fața tuturor, compania poate veni să propună tuturor părților implicate un plan de demersuri care să ajute, să se repoziționeze într-o zonă în care să își poată susține datoria.

Ce e esențial de știut e că nu putem astăzi să ne pronunțăm că va fi bine sau rău, nu avem multe exemple, aşa cum avem despre reorganizare și despre care putem vorbi mult.

Dar este important că, prin acest mecanism, li se supune mai devreme  creditorilor, indiferent de tipologia, o soluție, ei se pot pronunța asupra ei, nu sunt puși într-un colț.

Toată procedura asta se desfășoară într-un cadru în care doar în post-aprobare intrăm efectiv într-o susținere a acestei proceduri și atunci beneficiul pe care cred că îl are orice parte implicată este că soluțiile se iau împreună, se iau la masă cu toți participanții, nu sunt unilaterale și nu sunt negocieri cu câte unul dintre parteneri, în care fiecare își va folosi toate argumentele și toată forța să tragă către el soluția cea mai bună pentru acea parte, dar care s-ar putea să dezbine rezistența acelei companii.

Sunt companii care au apelat până acum la acest program de restructurare sau la concordat?

Paul Dieter CÎRLĂNARU:  Companii în concordat sunt, concordatul este o instituție care exista și înainte de aceste modificări legislative, dar arăta substanţial altfel.

În ceea ce privește acordul de restructurare, există câteva cazuri în derulare, din câte am văzut noi în piață, însă este devreme să ne pronunţăm.

Informarea cu privire la ce înseamnă aceste mecanisme de restructurare este necesară, pentru că, astăzi, încă vedem companii care vin către noi, vorbesc despre restructurare, dar ce s-a adoptat în vara asta e o rețetă pe care nu o cunosc.

Este evident că va dura un pic până vom vedea materializându-se niște proiecte mai mari și esențiale, dar cred că asta e și o ocazie, pentru că, până la urmă, indiferent cum sună rețeta, contează foarte mult și cum gătești.

Cum vor ieși soluțiile din această transpunere de Directivă, dacă va deveni într-adevăr un mecanism care să ajute, asta până la urmă doar timpul o va arăta. Cred că este important să știm că avem aceste soluții, să le înțelegem, iar dacă va fi cazul, să le putem aplica.