Update articol:

Percheziții DNA la primăria din Corbeanca, Infov

dna

Procurorii DNA fac percheziții, astăzi, la sediul primăriei Corbeanca din județul Ilfov, potrivit surselor noastre.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a corupției au transmis acum câteva minute că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, comise în perioada 2011-2017.

Potrivit DNA, în cursul zilei de 04 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare  în șase locații, situate pe raza județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.        În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Primăria din Corbeanca este condusă de primarul Anton Valeriu (PMP). Potrivit surselor noastre, dosarul DNA vizează restituirea unor terenuri.

 

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2026)

VAN la data de 31 mai 2026

VES SA (VESY) (12/06/2026)

Modificare calendar financiar 2026

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/06/2026)

Plata cupon 31 si rambursare rata principal 31 & calcul rata dobanda pentru cuponul 32