Update articol:

Percheziții DNA și la Consiliul Județean Sălaj

dna

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, respectiv spălare de bani, în contextul achizițiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Procurorii DNA au descins în această dimineață la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, dar și la domiciliul președintelui Radu Moldovan, potrivit Bistrițeanul.ro.  Se pare că la Sălaj ar fi vizat și președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu (PNL), dar și alți funcționari.

„La sediul Consiliului Județean au loc verificări efectuate de către organele de cercetare. Instituția noastră manifestă o deschidere totală și colaborează pe deplin cu autoritățile, punându-le la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru bunul mers al anchetei”, au transmis oficialii CJ Sălaj, potrivit Graiul Sălajului. De asemenea, administrația județeană precizează că, în ciuda prezenței procurorilor și a documentelor ridicate, activitatea instituției nu este blocată, aceasta desfășurându-se în parametri normali.

Potrivit DNA, în cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 69 de locații situate pe raza județelor Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, fiind vizate sediile a două instituții publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice și sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici. De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfășoară activități de percheziție domiciliară și pe teritoriul statului francez.

Acestea au loc cu sprijinul Direcției Naționale Anticorupție-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Brașov, Iași, Oradea, Pitești, Suceava și Timișoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj și I.P.J. Maramureș, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum și a Jandarmeriei Române.

Percheziții DNA la Consiliul Județean și la casa președintelui Radu Moldovan – actualizare comunicat DNA

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (22/04/2026)

Disponibilitate vot online AGOA din 27.04.2026

ALRO S.A. (ALR) (22/04/2026)

Hotarari AGA E - 22 aprilie 2026

Sphera Franchise Group (SFG) (22/04/2026)

Disponibilitate vot online AGOA&AGEA din 29.04.2026

OMV PETROM S.A. (SNP) (22/04/2026)

Disponibilitate vot on-line AGAO si AGAE 28 aprilie 2026 prin platforma eVOTE

AAGES S.A. (AAG) (22/04/2026)

Convocare AGA O & E din 27.05.2026 - publicat in Monitorul Oficial