Update articol:

Peste 90 de percheziţii DNA în Botoşani şi Iaşi; trei instituţii publice şi sediul unui partid, vizate de procurori

dna

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2018 – 2023, de către funcţionari publici din cadrul unei unităţi spitaliceşti, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante.

Potrivit presei locale, una dintre percheziţiile din Botoşani vizează Spitalul ”Mavromati”, o alta biroul preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Doina Fedorovici, iar cea de la sediul unui partid are loc la PSD Botoşani.

”În cursul zilei de 13 decembrie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 92 de locaţii situate pe raza judeţelor Botoşani şi Iaşi, din care trei sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediul judeţean al unui partid politic şi domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicatul DNA.

Potrivit unor surse judiciare, sunt percheziţii la CJ Botoşani şi la spitalul din subordine – Spitalul Judeţean de Urgenţă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (17/04/2025)

Informatii ulterioare publicarii Convocatorului AGOA din 29/30 aprilie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/04/2025)

Masuri adoptate de Consiliul de Supraveghere

LION CAPITAL S.A. (LION) (17/04/2025)

Autorizare administratori societate

SIMTEL TEAM (SMTL) (17/04/2025)

Semnarea unui contract semnificativ in legatura cu proiectul Giurgiu