Update articol:

Petre Daea, explicaţii din câmp după vizita la DNA: “Am declarat ce am știut, în fata unor oameni care, în respect față de lege, caută adevărul”

Ministrul Agriculturii Petre Daea s-a aflat şi în această dimineaţă pe teren,  împreună cu directorul general de la ANIF, Cornel Popa, pentru a vedea la fața locului situația culturilor și felul în care se acționează în sistemul de irigații. El a precizat că a fost ieri la DNA în calitate de martor, prezentându-se fără avocat pentru că “nu aveam de ce să fiu asistat. Am declarat ce am știut, în fata unor oameni care, în respect față de lege, caută adevărul”.

Petre Daea a scris: “După cum puteți vedea, sunt din nou în câmp, împreună cu directorul general de la ANIF, Cornel Popa, pentru a vedea la fața locului situația culturilor și felul în care se acționează în sistemul de irigații, acolo unde avem posibilitatea să aducem apa la plante pe suprafețele agricole.

Aseară, târziu, am fost la amenajarea hidroameliorativă din Câmpia Buzăului, care asigură apa pentru irigarea a 6.000 hectare. Starea de vegetație este foarte bună, producțiile sunt sigure.

Împreună cu domnul Afiliu am intrat și pe linia grajdului, în cea mai mare exploatație de taurine, unde zilnic pleacă spre consumatori peste 55.000 litri de lapte.

În acestă dimineață, mi-am început activitatea la stația de pompare SPA „Pietrișu”, din amenajarea „Giurgiu – Răsmirești”, care poate asigura apa pentru o suprafața de 54.000 ha.

Voi verifica la fața locului împreună cu directorul general Cornel Popa și specialiștii din domeniu, toate stațiile de pompare care se alimentează din Dunăre, pentru a stabili măsurile concrete în situația scăderii nivelului apei, în așa fel încât să asiguram continuitatea irigării culturilor.

Îmi continui activitatea zilnică, pentru a fi alături de dumneavoastră și a vă veni în sprijin, așa cum am făcut-o de fiecare dată.

Întrucât episodul de ieri, puternic și diferit mediatizat, a ridicat o serie de întrebări, creând o stare de confuzie si neliniște în rândul fermierilor și a opiniei publice, vreau să precizez următoarele:

Petre Daea a respectat, respectă și va respecta legea, activitatea desfășurată până acum de-a lungul vieții a demonstrat acest lucru.

Ieri a trebuit să răspund în calitate de martor, prezentându-mă la instituția statului fără avocat pentru că nu aveam de ce să fiu asistat. Am declarat ce am știut, în fata unor oameni care, în respect față de lege, caută adevărul.

Totul a decurs normal din punct de vedere al desfășurării dialogului.

Lucrez, muncesc, trăiesc în respect față de oameni și față de lege. Misiunea grea de a fi ministru nu-mi îngăduie nici un moment să fac altceva decât ce trebuie pentru a rezolva problemele țării. Sunt și voi fi alături de dumneavoastră, făcând-mi datoria.

Momentele dificile trebuie să le trecem împreună și să ne concentrăm asupra găsirii soluțiilor potrivite și necesare pentru a putea atenua efectele negative ale secetei pedologice și a pregăti în bune condiții anul agricol 2022-2023, in vederea asigurării produselor agroalimentare pentru români.

Prin rezultatul muncii fermierilor am reușit să recoltăm 85% din suprafața grâului, producția obținută și înmagazinată depășește necesarul de consum al României și trebuie să fim liniștiți din acest punct de vedere. Deci avem pâine pentru România și putem da și la alții!

Vă rog, dragi fermieri, să faceți cum știți dumneavoastră mai bine pentru a lucra pământul, ministrul este lângă dumneavoastră și cu toții să asigurăm populația României cu produse agroalimentare de care are nevoie.
Suntem împreună, lucrăm împreună, vom fi împreună pentru binele tuturor și în folosul fiecăruia!
Să avem succes!”

  • Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a plecat de la sediul DNA după o oră de audieri

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a plecat, vineri, de la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost audiat de procurori aproximativ o oră.

La ieşirea din DNA, el nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că el a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care fostul ministru Adrian Chesnoiu este acuzat de instigare, sub forma participaţiei improprii, la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni) şi abuz în serviciu.

Procurorii de la Serviciul teritorial Timişoara al DNA susţin că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (“persoană de încredere a ministrului”) o parte dintre subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.

“Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi ‘agreaţi’ dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile”, precizează anchetatorii.

DNA menţionează că, la intervenţia “directă” a ministrului, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să promoveze un candidat, în condiţiile în care acesta nu obţinuse un punctaj corespunzător.

“Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, arată procurorii.

BVB | Știri BVB

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (30/09/2022)

Raport consolidat pentru semestrul I 2022

PATRIA BANK S.A. (PBK) (30/09/2022)

Modificari in conducerea societatii

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (30/09/2022)

Autorizarea unui membru al Consiliului de Administratie

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (30/09/2022)

Alegere Presedinte CA si Comitete consultative