Update articol:

#postBrexit:Liderii UE atrag atenţia Marii Britanii să respecte acordul; Johnson cere un compromis în privinţa Irlandei de Nord

G7 Sursa foto: twitter.com

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au atras atenţia sâmbătă Londrei că “cele două părţi” trebuie să aplice acordul privind Brexit-ul, în cadrul unei întâlniri cu premierul britanic Boris Johnson pe fondul tensiunilor în legătură cu Irlanda de Nord, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Cele două părţi trebuie să aplice ceea ce au convenit. Unitatea UE pe acest subiect este totală”, au transmis cei doi lideri ai UE, în postări separate şi identice pe Twitter.

Von der Leyen şi Michel au mai precizat că măsurile adoptate pentru Irlanda de Nord vor permite “menţinerea” păcii în această provincie britanică.

De partea cealaltă, premierul britanic Boris Johnson le-a cerut liderilor din UE să dea dovadă de “pragmatism” şi de “compromis” în privinţa dispoziţiilor post-Brexit pentru Irlanda de Nord, pentru a fi găsită rapid o soluţie, a spus purtătorul său de cuvânt, după o serie de întâlniri pe care şeful guvernului de la Londra le-a avut în contextul reuniunii G7.

Johnson “şi-a exprimat clar dorinţa de pragmatism şi de compromis din partea tuturor, dar a subliniat că protejarea acordului (de pace) din Vinerea Mare este primordială”, a precizat Downing Street.

Premierul britanic s-a întâlnit cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi liderii UE, Ursula von der Leyen şi Charles Michel.

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/08/2021)

Rezultate exprimare optiune conform Hotararea nr. 3 AGEA 27.04.2021

TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE (TBK) (03/08/2021)

Convocare AGAE_07/08 Septembrie 2021

TERAPLAST SA (TRP) (03/08/2021)

Hotarare CA din 02.08.2021

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (03/08/2021)

Conferinta telefonica investitori si analisti - S1 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (03/08/2021)

Solutionare definitiva litigiu KJK Balkan Holding S.a.r.l