Update articol:

Preşedintele interimar al ADR: Cartea electronică de identitate va putea integra semnătura electronică

Cetăţenii care vor opta pentru cartea electronică de identitate (e-ID) vor putea încărca opţional în spaţiul ei de stocare semnătura electronică emisă de un furnizor de servicii de încredere din România, a transmis joi preşedintele interimar al Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR), Octavian Oprea, potrivit Agerpres.

“Pentru cei care vor opta pentru folosirea ei, e-ID va oferi mai multe avantaje. Într-un limbaj de IT-ist, cartea electronică de identitate este o piesă hardware care va conţine un spaţiu de stocare cu două partiţii, asemenea memoriei unui computer: prima partiţie (…) va avea încărcate datele biometrice ale cetăţeanului, iar cea de-a doua partiţie (…) va putea integra semnătura electronică calificată, emisă de un furnizor de servicii de încredere din România, pe care cetăţeanul o va putea încărca opţional”, a scris Octavian Oprea, pe Facebook.

Preşedintele interimar al ADR a precizat că, prin intermediul cărţii electronice, identitatea unui cetăţean va putea fi verificată unitar la nivelul Uniunii Europene.

“Trecând de la hardware la software, identitatea va putea fi verificată unitar la nivelul Uniunii Europene prin nodul eIDAS, ‘softul comun’ de autentificare al Europei. Autoritatea pentru Digitalizarea României implementează proiectul Sistemul de Interoperabilitate Tehnologică cu Statele Membre UE, SITUE, ale cărui obiective principale sunt tocmai construcţia nodului eIDAS pentru România şi interconectarea acestuia cu nodurile eIDAS ale celorlalte state membre şi cu furnizorii de identitate şi servicii electronice din România. Aşadar, instituţii publice din ţară şi din întreaga Uniune Europeană vor putea valida identitatea cetăţenilor europeni prin cartea de identitate electronică şi semnătura electronică calificată, pe baza nodului eIDAS. Acest nod va înlocui actualele proceduri şi sisteme de verificare ale datelor ataşate cărţii electronice de identitate obişnuite”, a notat Oprea.

Preşedintele interimar al ADR a adăugat că un alt proiect al instituţiei, platforma de identificare digitală PSCID, va facilita autentificarea cu telefonul mobil.

“Un alt proiect al ADR va desăvârşi utilizarea cărţii electronice de identitate. Platforma de identificare digitală PSCID va fi poarta de acces şi primul punct de securizare a serviciilor electronice de e-guvernare. Identitatea electronică este fundaţia oricărei construcţii digitale. PSCID este în curs de implementare şi va funcţiona exact ca logarea cu Facebook sau Google. Prin LogincuPSCID, va fi nevoie de un singur click pentru accesarea oricărui serviciu public de e-guvernare. Odată cu implementarea PSCID, cartea electronică de identitate va putea fi folosită pentru autentificarea identităţii în platforma centralizată de identificare. Procedura de login cu telefonul mobil va fi foarte simplă: în momentul în care cetăţeanul va trebui să se autentifice, va putea apropia cartea electronică de identitate de spatele telefonului şi, prin protocolul de transfer de date NFC, identitatea sa va fi verificată instantaneu”, a precizat acesta.

Oprea a precizat că noul document electronic de identitate nu va fi obligatoriu.

“Să lăsăm deoparte conspiraţiile – cartea electronică de identitate nu va fi obligatorie. Românii vor putea opta în continuare pentru o carte de identitate simplă, care însă va oferi puţine beneficii şi va obliga cetăţeanul să se lovească de multe din actualele bariere birocratice”, a susţinut el.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (23/07/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (23/07/2021)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (23/07/2021)

Prelungire credit overdraft - Dendrio Solutions

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/07/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGA 11.08.2021