Update articol:

Primăria Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții pentru economisirea energiei, pe fondul crizei provocate de nivelul scăzut al Dunării

Primăria Iași reduce iluminatul public pe timpul nopții pentru economisirea energiei, pe fondul crizei provocate de nivelul scăzut al Dunării
 - poza 1

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că administrația locală va introduce măsuri de raționalizare a consumului de energie electrică pe timpul nopții, în contextul situației energetice dificile generate de oprirea producției la Centrala Nucleară Cernavodă din cauza debitului foarte scăzut al Dunării.

Potrivit edilului, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic, iar autoritățile locale au decis să intervină preventiv pentru reducerea consumului de electricitate.

„În urma analizelor din această seară, am stabilit decizia de raționalizare a consumului de energie electrică pe timpul nopții în Municipiul Iași, prin care vom realiza o economie de aproximativ 10 MWh în fiecare noapte”, a transmis Mihai Chirica.

* Iluminatul stradal va fi redus în tot orașul

Primarul a precizat că reducerea iluminatului public va fi aplicată unitar pe întreg teritoriul municipiului, fără diferențe între cartiere. „Nu vor exista cartiere favorizate și cartiere defavorizate; toți suntem o comunitate și trecem împreună prin această perioadă”, a afirmat edilul.

* Spitalele și zonele cu risc, exceptate de la măsură

Planul prevede însă mai multe excepții, astfel încât iluminatul să fie menținut în zonele considerate esențiale pentru siguranța publică și desfășurarea activităților de urgență.

Vor rămâne complet iluminate: curțile spitalelor; pasajele subterane și pietonale; principalele puncte centrale și zone pietonale de interes, inclusiv Piața Unirii.

Patrule suplimentare ale Poliției

În paralel cu reducerea iluminatului public, Primăria Iași a solicitat Poliției Locale, în colaborare cu Poliția Națională, să intensifice patrulele pe timpul nopții în toate cartierele municipiului.

Primarul a făcut și un apel către populație să manifeste vigilență și să sesizeze autorităților orice situație suspectă.

Decizia vine după ce nivelul extrem de scăzut al Dunării, cauzat de seceta severă, a determinat oprirea controlată a unităților de la Centrala Nucleară Cernavodă, ceea ce a redus semnificativ producția internă de energie electrică și a determinat autoritățile să adopte măsuri de economisire a consumului. În acest context, administrațiile locale încep să implementeze propriile planuri de reducere a consumului de energie, Iașiul fiind printre primele mari municipii care anunță măsuri concrete.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (31/07/2026)

Solicitare de convocare a AGOA Fondul Proprietatea S.A.

Sphera Franchise Group (SFG) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 30.08.2026

Premier Energy PLC (PE) (31/07/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 01.08.2026 - 31.08.2026

Vista Bank Bonds 2036 (VISTA36E) (31/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014