Update articol:

Profitul Biofarm a crescut cu peste 22% în primul semestru

Biofarm a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 36,419 milioane lei, în creştere cu 22,13% comparativ cu cel din perioada similară din 2020, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti.

Conducerea Biofarm precizează: “Rezultatele obtinute de Biofarm S.A. in primul semestru al anului 2021 se datorează eforturilor susținute ale companiei de a menține investițiile la un nivel competitiv, dar și de a îmbunătăți constant, la nivel de imagine și comunicare eficientă, brandurile din portofoliu. Veniturile nete din vânzări realizate în primul semestru al anului 2021 au fost de  117.985.641 lei, în creştere cu 14% faţă de primul semestru al anului 2020. Strategia companiei este de a continua creșterea susținută atât pe piața din România, prin consolidarea brandurilor existente si prin dezvoltarea de noi branduri, cât și pe piețele externe”.

Cifra de afaceri realizată de Biofarm SA în primele şase luni din 2021 din vânzarea de produse finite şi mărfuri a fost în valoare de 117,985 milioane lei, cu 14% mai mare faţă de cea din S1 2020. Această cifră de afaceri a fost realizată în principal din vânzări de produse finite direct la distribuitorii farmaceutici (pentru piaţa internă) prin punctul de desfacere din sectorul 3 din Bucureşti.

În primul semestru al anului 2021, ponderea vânzărilor la export a reprezentat aproximativ 2,1 % din vânzările totale nete ale Biofarm SA. Produsele companiei au fost exportate în cinci ţări, respectiv Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Ukraina şi Azerbaidjan.

Biofarm are un portofoliu competitiv de peste 200 de produse care acoperă peste 60 de arii terapeutice.

Acţionarii Biofarm sunt SIF Muntenia, cu 51,5774% din acţiuni, SIF Banat-Crişana, cu 36,7470%, persoane fizice – 9,9168% şi persoane juridice – 1,7588%.

BVB | Știri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (21/01/2022)

Rezultate subscriere majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

VES SA (VESY) (21/01/2022)

Convocare AGAO 21/22.02.2022 - varianta in limba Engleza