Raiffeisen Bank listează vineri o nouă emisiune de obligaţiuni verzi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în valoare de 525 milioane de lei, potrivit unui comunicat al BVB.
Obligaţiunile, care se vor tranzacţiona sub simbolul bursier RBRO27, reprezintă a treia emisiune de obligaţiuni verzi pe care Raiffeisen Bank o listează la BVB, după cele două emisiuni din 2021, valoarea totală a celor trei emisiuni listate depăşind două miliarde de lei.
“Prin această a treia emisiune de obligaţiuni verzi dovedim că angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea unor comunităţi sustenabile şi prospere este unul de durată şi consistent. Ne bucură interesul ridicat al investitorilor pentru toate emisiunile noastre de obligaţiuni verzi, ceea ce ne arată că aspectele legate de sustenabilitate joacă un rol tot mai important în deciziile de alocare a capitalului de către investitorii instituţionali”, a spus Romulus Mircea, director executiv Managementul Activelor şi Pasivelor, Raiffeisen Bank.
Obligaţiunile verzi de tip senior nepreferenţiale care vor intra la tranzacţionare pe 24 iunie au o maturitate de 5 ani şi o dobândă fixă anuală de 8,927% pe an. Raiffeisen Bank a emis şi vândut către 13 obligatari persoane juridice un număr de 1.000 de obligaţiuni corporative cu o valoare nominală de 525.000 lei
“Orientarea spre investiţii în proiecte sustenabile capătă o însemnătate deosebită în contextul care domină peisajul pieţelor de capital de ceva timp, marcat de integrarea criteriilor ESG în deciziile de alocare a capitalului de către investitori. Suntem încântaţi că Raiffeisen Bank, unul dintre jucătorii cheie în domeniul bancar din România, va lista a treia sa emisiune de obligaţiuni verzi la Bursa de Valori Bucureşti, dovedind astfel că bursa poate şi trebuie să devină principalul canal de finanţare pentru investiţiile verzi în România”, a spus Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori Bucureşti.
Emisiunea de obligaţiuni care intră vineri la tranzacţionare este a patra emisiune a Raiffeisen Bank, valoarea totală a obligaţiunilor băncii disponibile la tranzacţionare fiind de peste 2,6 miliarde de lei.