Răzvan Nicolescu, consultant în energie și fost ministru al Energiei, reacţionează prompt la declaraţia vicepreşedintelui ANRE Zoltan Nagy Bege, potrivit căruia ordinul prin care consumatorii pot încheia contracte pe piaţa concurenţială până la 31 martie doar cu furnizorii actuali nu distorsionează concurenţa pe piaţă.
Răzvan Nicolescu a scris: “Deşi domnul Zoltan Nagy Bege este printre cei 20 de oficiali ANRE pe care îi respect din punct de vedere profesional, în această problemă greşeşte. Încercarea ANRE de a atenua lipsa de acțiune pe partea de informare cu o măsură anti-concurențială este evidentă şi va produce deservicii mari consumatorilor pe termen mediu şi lung. Este bine, totuși, că vor lucra împreună cu Consiliul Concurenței care sper să instaureze legalitatea.
România trebuie să înceapă o reformă a statului în care respectul față de cetățean și legalitate trebuie să primeze.
Sper că instituția Consiliului Concurenței să pună legalitatea, sobrietatea și respectul față de milioane de oameni care au dreptul de a fi tratați corect pe termen lung mai presus de solidaritatea instituțională.
Am speranța că statul român va reuși să găsească o cale legală de rezolvare a acestei situații și nu va fi nevoie de intervenția unor instanțe și instituții europene.
În același timp ANRE trebuie să își asume responsabilitatea pentru haosul creat”.
Ordinul prin care consumatorii pot încheia contracte pe piaţa concurenţială până la 31 martie doar cu furnizorii actuali nu distorsionează concurenţa pe piaţă, însă ANRE va analiza acest aspect împreună cu Consiliul Concurenţei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
Este vorba despre un proiect de ordin care oferă consumatorilor casnici posibilitatea de a opta până la 31 martie pentru a încheia un contract pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, urmând ca preţul din oferta concurenţială să se aplice de la 1 ianuarie.
Practic, facturile pe primele trei luni vor fi regularizate, însă acest lucru se va întâmpla doar în cazul în care consumatorul rămâne la furnizorul actual, ceea ce ar putea afecta concurenţa în piaţă, potrivit unor specialişti.
“Am lansat proiectul în dezbatere publică tocmai pentru a lămuri aceste lucruri. Oricine are propuneri şi observaţii are termen să le trimită până pe 14 ianuarie. În altă ordine de idei, ANRE are un Colegiu Consultativ în care există şi un reprezentant al Consiliului Concurenţei. Orice ordin trece şi prin Consiliul Consultativ, deci ajunge la cunoştinţa Consiliului Concurenţei, care are posibilitatea să ridice aceste probleme şi chiar sunt binevenite orice păreri. Deci, vom analiza împreună cu Consiliul Concurenţei şi cu juriştii noştri aceste aspecte”, a arătat Bege.
El a precizat că, din punctul său de vedere, propunerea ANRE nu încalcă principiul concurenţei între companii şi nu îi avantajează pe furnizorii actuali ai clienţilor casnici.
“Eu nu oblig niciun consumator casnic să rămână la furnizorul la care este acum, el este liber să semneze cu acelaşi furnizor la care este, dar este decizia lui. Evident că din punct de vedere birocratic este mai simplu să rămâi la acelaşi furnizor, pentru că nu trebuie depuse toate documentele necesare pentru contractare, toate acestea trebuie trimise pe mail. Deci birocratic, administrativ vorbind, este mai simplu pentru client să rămână la acelaşi furnizor. Dar nu neapărat şi din punctul de vedere al preţului”, a mai spus reprezentantul ANRE.
Potrivit acestuia, ordinul dă posibilitatea ca aceeaşi reducere să fie oferită şi de ceilalţi furnizori, astfel încât să îi determine pe consumatori să încheie contracte cu ei.
Răzvan Nicolescu, consultant în energie și fost ministru al Energiei, consideră că prelungirea perioadei în care pot fi încheiate contracte la energie pe piaţa concurenţială este o măsură ilegală din perspectiva legislației de concurență.
Luni, Bege a declarat, pentru AGERPRES, că “este vorba despre un proiect de ordin prin care perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor se prelungeşte până la 31 martie, urmând ca acel preţ din oferta concurenţială să se aplice cu data de 1 ianuarie. Până acum, acest termen era 1 februarie, iar propunerea este de a prelungi cu încă două luni pentru a da timp atât consumatorilor să ia această decizie, cât şi furnizorilor, pentru că, dacă au într-o lună un volum foarte mare de consumatori de gestionat, practic nu vor putea procesa un număr atât de mare de solicitări. Planul este ca pe 15 ianuarie să aprobăm această propunere în Comitetul de reglementare”.
El a precizat că a avut discuţii cu furnizorii, iar aceştia au fost de acord cu această propunere.
Piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021.
Începând cu această dată consumatorii care erau până acum în regim reglementat vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%, dacă păstrează actualul contract.