Update articol:

Relaţiile China-SUA sunt la o ”nouă răscruce”, susţine ministrul chinez de externe Wang Yi

Sursa Pixabay

Relaţiile Chinei cu SUA au ajuns la o “nouă răscruce” şi s-ar putea întoarce pe calea cea bună după o perioadă de “dificultate fără precedent”, a declarat diplomatul de rang înalt Wang Yi într-un interviu publicat sâmbătă, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Relaţiile între cele mai mari două economii din lume sunt tot mai tensionate în contextul unei serii de dispute privind comerţul, drepturile omului şi originile COVID-19. În luna decembrie, SUA au inclus pe lista neagră zeci de companii chineze despre care susţine că au legături cu armata.

Wang Yi, consilier de stat şi ministru de externe, a declarat într-un interviu pentru Xinhua şi alte media de stat că recentele politici ale SUA faţă de China au afectat interesele ambelor ţări şi au provocat pericole uriaşe pentru întreaga lume.

Există însă acum o oportunitate pentru cele două părţi “de a deschide o nouă fereastră de speranţă” şi de a începe o nouă rundă de dialog, a spus el.

Se aşteaptă ca alegerea lui Joe Biden ca preşedinte al SUA să amelioreze relaţiile dintre Washington şi Beijing după patru ani de tensiuni care au escaladat în timpul administraţiei lui Donald Trump.

Luna trecută, Wang a spus că speră ca alegerea lui Biden va permite ca politica SUA faţă de China “să se întoarcă la obiectivitate şi raţionalitate”.

Cu toate acestea, preşedintele-ales Biden, care îşi va prelua mandatul pe 20 ianuarie, a continuat să critice China pentru “abuzurile” sale din comerţ şi alte chestiuni.

Wang nu i-a menţionat pe Trump sau Biden, dar a cerut SUA “să respecte sistemul social şi calea de dezvoltare” alese de China, adăugând că dacă Washingtonul “îşi învaţă lecţiile” conflictele dintre cele două părţi ar putea fi rezolvate.

“Ştim că unele persoane în SUA sunt neliniştite în privinţa dezvoltării rapide a Chinei, dar leadership-ul cel mai sustenabil este să avansezi constant tu însuţi, în loc să blochezi dezvoltarea altor ţări”, a spus el.

Politicieni din SUA au acuzat China că a ascuns izbucnirea epidemiei de COVID-19 în primele etape, având un răspuns întârziat care a permis bolii să se răspândească mult mai departe şi mai repede.

Însă Wang Yi afirmă că ţara sa a făcut tot posibilul de a combate răspândirea virusului, “dând alarma” pentru restul lumii.

“Am fost într-o cursă contracronometru şi am fost primii care au anunţat lumii epidemia”, a spus el. “Tot mai multe studii arată că epidemia a apărut, foarte probabil, în multe locuri din întreaga lume”, a adăugat Wang Yi.

BVBStiri BVB

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (22/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

DEUTSCHE BANK TURBO LONG 0.10/7/7.5 (EBDBKTL29) (22/01/2021)

Notificare Erste Group Bank AG - Certificatul EBDBKTL29 este sold-out

UAMT S.A. (UAM) (22/01/2021)

Hotarari AGA E 22.01.2021

VOLKSWAGEN VZ TURBO SHORT 0.10/190/180 (EBVWTS10) (22/01/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 25 si 26 Ianuarie 2021