Update articol:

Cancelarul german Angela Merkel se declară ”foarte profund afectată” de inundaţiile din Europa (video)

Angela Merkel Biden

Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită la Washington, a declarat joi că este ”foarte profund afectată” de inundaţiile în urma cărora şi-au pierdut viaţa 59 de persoane în ţara sa, potrivit unui ultim bilanţ, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Sunt foarte profund afectată de suferinţa persoanelor în cauză”, a afirmat Merkel, exprimându-şi ”teama că adevărata amploare a dezastrului va fi cunoscută doar în zilele următoare”.

Ea a vorbit de ”o zi de teamă, o zi de angoasă, o zi de disperare” în cursul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele american Joe Biden, care i-a prezentat ”sincere condoleanţe”.

Cancelarul german a promis ajutor pentru ”reconstrucţie” şi le-a dat asigurări celor afectaţi că ”nu sunt singuri”.

Germania este afectată de cea mai mare catastrofă naturală de la cel de-al Doilea Război Mondial. Până în prezent au fost înregistrate 59 de decese şi unele sate din vestul ţării, devastate, erau joi izolate de lume.

Belgia, unde nouă persoane au decedat din cauza intemperiilor, a suferit de asemenea pagube semnificative, la fel ca şi Luxemburgul şi Olanda.

Ploile torenţiale şi inundaţiile au făcut cel puţin 68 de morţi şi mulţi dispăruţi în Europa, în principal în Germania, notează AFP.

BVB | Știri BVB
ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (30/10/2026)

Schimbare in conducerea societatii

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Renuntare la mandatul de administrator

BRK AUR Turbo Long 3800 (BKAURTL32) (30/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 3 Noiembrie 2026

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (30/10/2026)

Semnare amendament privind creditul sindicalizat de pana la 600 milioane USD

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (30/10/2026)

Incasarea integrala a contravalorii pachetului Complex Hotelier Dambovita S.A.