Administratorul judiciar Remus Borza a declarat vineri că Societatea de Transport București (STB) este o ‘societate de familie’, în condițiile în care 4.876 de angajați sunt rude.
‘STB este o societate de familie. Nu aș vrea să spun o societate a clanurilor, pentru că iar o să fiu interpretat. 4.876 sunt rude, dintre care vreo 1.400 soț și soție. Sunt peste 30 de familii, fiecare având peste 10 membri angajați ai STB. Avem un fruntaș la capitolul acesta, cu 20 de salariați’, a spus reprezentantul consorțiului de administratori judiciari, Remus Borza, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Primăria Capitalei.
El a menționat că, pe data de 8 septembrie, STB înregistra venituri de 1,2 miliarde de lei, pierderi de 767 de milioane de lei, iar fondul de salarii pentru primele zece luni era de 1 miliard de lei (reprezentând 81% din venituri), pentru 10.137 de posturi.
Salariul mediu brut la nivelul societății este de 10.700 de lei și există 36 de sporuri. Astfel s-a ajuns ca unii șoferi să aibă, în anumite luni, salarii brute de peste 25.000 de lei, a precizat Borza.
El a explicat că, în baza noului contract colectiv de muncă, numărul sporurilor a fost redus de la 36 la 32, generând o economie de 25 de milioane de lei.
Remus Borza a mai precizat că STB are o schemă de personal ‘supradimensionată și supraremunerată’, iar societatea poate funcționa ‘mai bine și mai eficient’ cu mai puțini angajați.
Din totalul de 10.137 de posturi, au fost desființate 919 posturi vacante. De asemenea, pentru 796 de posturi au fost emise preavize de concediere.
Astfel, au fost desființate 44 de funcții de conducere din totalul de 163. Borza a adăugat că va urma o nouă etapă de restructurare, la începutul anului viitor, când va fi înjumătățit numărul directorilor.
‘Am desființat tot compartimentul consilierilor generali, care nu făceau mare lucru. Știți și dumneavoastră ce fel de specialiști sau specialiste erau’, a mai declarat el.
Se mai desființează 288 de posturi de personal TESA, 24 de posturi de curier, 12 posturi de fochist din 88, 17 posturi de statistician, 4 posturi de legător manual, 44 de posturi de operator introducere validare date (studii medii) din 145, 120 de posturi de secretare, 58 posturi de casier din 374, 28 posturi de economist și contabil din 293, 37 posturi de sudor din 138, 69 posturi de lăcătuș mecanic din 442, 10 posturi de electrician întreținere din 166, 16 posturi de mecanic auto din 290.
Borza a apreciat că uzina de reparații URAC este ‘total ineficientă’, având în vedere că în zece luni a realizat doar 39% din producția programată.
‘Am descins acum trei săptămâni, la ora 9:30, pentru că am zis să nu îi luăm pe nepusă masă. Din vreo 500 de mari meșteri de la URAC, nu era unul la bancul de lucru. (…) Pe 20 ianuarie, băieții de la Corpul de Control s-au dus la URAC. 68 de mușterii… muci. Vreo 30 au plecat când au văzut că vine potera, au fugit. Au sărit gardul… Au venit și a doua zi. Au mai prins 51’, a spus el.
El a admis că STB, care pune în circulație 1.250 de vehicule zilnic, ar avea nevoie de 290 de mecanici auto, însă a atras atenția asupra faptului că 70% dintre reparații au fost externalizate către 21 de ‘băieți deștepți’.
Borza a evidențiat faptul că STB nici măcar nu este autorizat de Registrul Auto Român.
‘Adică suntem societatea care administrează cel mai mare parc de vehicule din București, dar noi nu avem autorizație RAR să reparăm motoare, cutii de viteze. Dar ce facem? Dăm cu vaselină, verificăm un contactor, mai strângem cu cheia o șaibă. Asta fac 1.500 de specialiști în reparații. Nu au obiectul muncii. De ce? Pentru că trebuie să trăiască și gura privaților. Este și motivul pentru care, în medie, avem trei-patru tamponări în fiecare zi, în incinta autobazelor, la manevră de plecare de pe loc sau parcare, ca să dăm de lucru și firmelor cu parbrize. La noi se sparg trei-patru parbrize în fiecare zi, ca să le ducem la privat, să schimbe parbrizele’, a susținut administratorul judiciar.
Acesta a arătat că în STB există 4.358 de posturi de șoferi și vatmani, în condițiile unui parc auto de 1.250 de vehicule. Din acest motiv, urmează să fie concediați 50 de vatmani și 120 de conducători auto și de troleibuze. Pe de altă parte, de la 1 ianuarie, veniturile conducătorilor auto și vatmanilor vor crește cu 16%.
Reprezentantul consorțiului de administratori judiciari a subliniat că vor fi concediate persoanele cu calificative proaste la evaluările anuale, cele care cumulează pensia cu salariul, cele care sunt în pragul pensionării, au abateri disciplinare sau au fost depistate sub influența alcoolului, precum și conducătorii auto cercetați penal pentru furt de combustibil.
‘Am încercat să dau un mesaj, care cred că se înțelege (…), și anume că s-a terminat cu lenea, hoția și prostia în STB, că nu mai tolerez acte de huliganism, de atitudine necuviincioasă, de furt de combustibil, de vandalizare’, a punctat el.
Borza a menționat că, potrivit vechiului contract colectiv de muncă, în caz de restructurare se acordau 16-20 de salarii compensatorii, însă noul CCM prevede 2-4 astfel de salarii, în funcție de vechime. Astfel, în baza vechiului contract colectiv de muncă, STB ar fi trebuit să plătească salarii compensatorii de 160.000 – 200.000 de lei pentru restructurările care urmează să aibă loc.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că STB a acumulat o situație financiară ‘foarte proastă’ de-a lungul anilor și că Primăria va încerca în perioada următoare ‘să scape societatea de faliment’.
El a dat asigurări că transportul public nu va fi afectat de starea de insolvență a STB.