Update articol:

Renault amână decizia privind pachetul salarial pe 2018 al fostului şef Carlos Ghosn

Renault a decis vineri să amâne luarea unei decizii privind pachetul salarial pe 2018 al fostului preşedinte director general Carlos Ghosn, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Consiliul de Administraţie al Renault se va reuni în aprilie din nou pentru a ajunge la o concluzie”, se arată într-un comunicat al producătorului auto francez.

Săptămâna trecută, Carlos Ghosn a fost eliberat din închisoare în Japonia, după ce a depus cauţiunea în valoare de un miliard de yeni (nouă milioane de dolari). El fusese arestat în noiembrie şi acuzat de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere, menționează Agerpres.

În februarie, Board-ul Renault stabilise să nu-i plătească fostului preşedinte director general Carlos Ghosn echivalentul salariului pe doi ani pe care i l-ar fi datorat, potrivit unei clauze de neconcurenţă din contractul său.

De asemenea, s-a decis că Ghosn nu este eligibil pentru a beneficia de opţiuni cu acţiuni în valoare de milioane de euro, din cauza absenţei lui de la Renault.

Înaintea întâlnirii, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că valoarea clauzei de neconcurenţă şi a opţiunilor cu acţiuni de care ar fi trebui să beneficieze Ghosn se ridică la aproximativ zece milioane de euro (11,3 milioane de dolari).

Statul francez, acţionarul majoritar al Renault, care a criticat în trecut pachetul salarial de care beneficia Ghosn, a anunţat că va face tot posibilul pentru a evita ca fostul şef al Renault să beneficieze de plăţi compensatorii (golden parachute).

Ca parte a pachetului salarial, Ghosn era îndreptăţit să primească anual 100.000 de acţiuni Renault, dar ele erau convertibile numai după patru ani în companie.

Prin urmare, Ghosn nu va putea solicita acţiunile din perioada 2015 – 2018, a anunţat Renault.

La actualele cotaţii, 100.000 de titluri Renault din 2015 valorează aproximativ 5,7 milioane de euro.

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a cerut reprezentanţilor Guvernului în Boardul Renault „să se asigure că va fi redusă cât de mult este posibil compensaţia lui Carlos Ghosn”, a declarat recent un oficial francez pentru Reuters.

În 24 ianuarie, Renault a confirmat numirea lui Jean-Dominique Senard în funcţia de preşedinte şi a lui Thierry Bollore în funcţia de director general.