Update articol:

Sebastian Vlădescu scapă de controlul judiciar, în dosarul de corupție

Fostul ministru de finanțe Sebastian Vlădescu va scăpa, din 19 septembrie, de controlul judiciar instituit în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, potrivit unor surse.

În august, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că l-a pus sub control judiciar sub  acuzația de trafic de influență pe cetățeanul italian La Sala Mario, în dosarul referitor la modernizarea liniei ferate dintre București și Constanța, în care fostul ministru de finanțe, Sebastian Vlădescu, este acuzat de DNA de luare de mită şi trafic de influență în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008 – 2009, Vlădescu a primit de la administratorul austriac suma de aproximativ un milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins) în conturile bancare ale unor societăți comerciale pe care le controla.

În octombrie 2018, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în conformitate cu art. 249 din Codul de procedură penală și art. 20 din Legea 78/2000, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, au dispus măsuri asigurătorii până la concurența sumei de 15.096.000 euro, pentru inculpații Costea Mircea Ionuţ, Mititelu Mihaela, Dascălu Constantin, Boureanu Cristian Alexandru şi Vlădescu Sebastian.”

Anul trecut, Sebastian Vlădescu a plătit cauţiunea de 1 milion de euro, inclusiv prin garanţii asupra unor lingouri de aur de 3 kg.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
„Infracțiunile de corupție care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea și executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate București – Constanța, precum și cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată.

Astfel, a rezultat că, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei București-Constanța, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie.

Banii încasați ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăți făcute de statul român și erau achitați succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania C.N. C.F.R.).”