La rândul său, Dorin Tănase, președintele Asociație de consumatori de produse financiar-bancare Credere, a spus: „Avem patru bănci care au transferat sute de mii de credite în Olanda către căsuțe postale, care nu erau bănci. E adevărat că acum câteva zile Banca Transilvania, care a preluat Bancpost, a câștigat, pe fond, procesul cu ANPC, în care contestase amenda dispusă de Autoritate, în vara anului trecut, privind cesiunea de creanțe, însă există și o decizie a unei instanțe din țară care consideră ilegală această cesiune de creanțe”. Brusc, senatorii l-au întrerupt pe Dorin Tănase și i-au cerut să facă și el o petiție despre subiect.
Adică, după ce primiseseră patru petiții de la Sorin Dumitru Manțu, senatorii au mai cerut încă una pe același subiect.
Nicolae Cinteză, directorul supraveghere din cadrul BNR, nu a fost întrebat nimic despre subiect.
La final, senatorii au promis că vor relua subiectul, dar în altă zi, având în vedere că care ar putea dura mai mult de trei ore și era deja târziu.
Comisarul ANPC Dumitru Manțu a transmis în ultimul an mai multe avertizări publice și petiții cu privire la abuzurile comise de unele bănci față de consumatori.
În luna ianuarie, Grupul Clienților cu Credite în CHF (GCCC) a organizat o manifestație autorizată de susținere a comisarului Dumitru Sorin Manțu, în contextul presiunilor exercitate ca urmare a emiterii celor 2 procese-verbale prin care Bancpost și OTP Bank au fost obligate să restituie consumatorilor peste 500 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al GCCC. Consumatorii au transmis: „Oameni precum comisarul Dumitru Sorin Manțu ne pot reda încrederea în instituțiile statului. În momentul în care această reîncredere va fi restabilită, atunci înseamnă că România va fi un loc mai bun pentru fiecare dintre noi. Fiecare cetățean are datoria morală de a se implica și de acționa pentru a atinge acest ideal”.
1. problema înființării popririlor bugetare asupra conturilor bancare personale, fără înștiințare prealabilă (dosar 170din 2019)
2. cesionarea de către bănci a creanțelor debitorilor, dreptul cesionarilor de a percepe de la debitor sume reprezentând dobândă și comision de administrare, verificarea de către ANPC a conținutului contractelor încheiate între instituțiile de credit și consumator, necesitatea modificării O.U.G. nr. 52/2016, în sensul includerii tuturor tipurilor de contracte de credit, modul în care a supravegheat și controlat BNR activitatea băncilor care au cesionat creanțele către firmele care nu erau instituții de credit sau instituții financiare autorizate, necesitatea obligării băncilor de a notifica clienții înainte de a transmite datele personale la Biroul de Credit (dosarul 121 si dosarul 171)
3. Alte probleme