Update articol:

Comisarul ANPC Dumitru Manțu, mâine la audieri în Senat

Pe 19 ianuarie, a avaut loc o manifestație autorizată de susținere a comisarului ANPC Dumitru Manțu Pe 19 ianuarie, a avaut loc o manifestație autorizată de susținere a comisarului ANPC Dumitru Manțu

Comisarul ANPC Dumitru Manțu va fi audiat, mâine, în Senat, la Comisia de abuzuri privind avertizările pe care le-a trimis în ultimul an cu privire la abuzurile comise de unele bănci față de consumatori, potrivit surselor noastre.

În luna ianuarie, Grupul Clienților cu Credite în CHF (GCCC) a organizat o manifestație autorizată de susținere a comisarului Dumitru Sorin Manțu, în contextul presiunilor exercitate ca urmare a emiterii celor 2 procese-verbale prin care Bancpost și OTP Bank au fost obligate să restituie consumatorilor peste 500 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al GCCC.

Consumatorii au transmis: „Oameni precum comisarul Dumitru Sorin Manțu ne pot reda încrederea în instituțiile statului. În momentul în care această reîncredere va fi restabilită, atunci înseamnă că România va fi un loc mai bun pentru fiecare dintre noi. Fiecare cetățean are datoria morală de a se implica și de acționa pentru a atinge acest ideal”.

 

Protest de susţinere a comisarului ANPC Dumitru Manţu, astăzi, în Bucureşti (VIDEO ÎN ARTICOL)

 

Dumitru Manțu a devenit celebru după ce a transmis public mai multe avertizări cu privire la abuzurile băncilor față de consumatori.

Pe 16 februarie 2019, Dumitru Manţu a cerut Parlamentului României verificarea activității conducerii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și oportunitatea constituirii unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care Banca Națională a României și-a îndeplinit mandatul în ultimii ani, având în vedere “prejudiciul estimat la sute de milioane de euro prin care au fost afectate viețile a sute de mii de români”, respectiv clienţi ai băncilor.  

Comisarul ANPC Manţu cere confiscarea a circa 500 de milioane de euro de la bănci, dacă nu se recuperezează prejudiciul (vezi documente și Anexe în interior)

 

În altă avertizare, comisarul Manțu a propus propune constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care Banca Națională a României și-a îndeplinit mandatul. 

 

„Voi propune constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care Banca Națională a României și-a îndeplinit mandatul” (VEZI DOCUMENTELE)

 

În august anul trecut, Dumitru Manțu a susținut că, prin cesionarea de către Bancpost a creditelor către o persoană juridică neautorizată din afara țării, respectiv Olanda, a fost creat un prejudiciu consumatorilor estimat la cel puțin 300 milioane de euro, ANPC sancționțnd  contravențional Bancpost S.A., cu amendă în valoare de 150.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind practicile comerciale incorecte conform Legii 363/2007, cât și pentru afectarea intereselor economice ale consumatorilor, conform O.G. 21/1992(r2).  Acum câteva zile, Banca Transilvania, care a preluat Bancpost,  a câștigat, pe fond, procesul cu ANPC, în care contestase amenda dispusă de Autoritate, în vara anului trecut.

ANPC: Dobândă zero la creditele cesionate de Bancpost către EFG New Europe Funding Olanda