HUAWEI a impulsionat economia Europei cu 12,8 miliarde euro, prin activitatea economică din 2018, sprijinind 169.700 de locuri de muncă, fie direct, fie prin lanțul de aprovizionare, potrivit unui studiu realizat de Oxford Economics.
Oxford Economics a măsurat impactul economic total al Huawei în ceea ce privește contribuția sa la PIB-ul european, locurile de muncă pe care le susține pe continent și veniturile fiscale pe care le generează.
Per total, studiul a constatat că Huawei a susținut o contribuție de 12,8 miliarde de euro la PIB-ul Europei în 2018. Aceasta a cuprins: contribuția directă a Huawei de 2,5 miliarde de euro, care rezultă din cheltuielile operaționale pe locațiile sale din UE, Islanda, Norvegia și Elveția; o contribuție indirectă de 5,4 miliarde euro de-a lungul lanțului de aprovizionare prin achiziția de bunuri și servicii de către Huawei de la furnizori din cele 12 țări europene din care Huawei achiziționează cel mai mult și o contribuție indusă de 4,9 miliarde de euro, care cuprinde beneficiile economice mai largi care decurg din plata salariilor de către Huawei și de firmele din lanțul său de aprovizionare, către angajați, care își cheltuiesc apoi veniturile în comerțul cu amănuntul, în timpul liber și în alte puncte de vânzare. De asemenea, include activitatea economică stimulată în lanțurile de aprovizionare ale acestor puncte de vânzare.
Huawei a susținut un număr total de 169.700 de locuri de muncă europene în 2018, 13.300 de angajați permanenți și personal contractat la entitățile europene Huawei, plus alte 80.300 de locuri de muncă în firme europene din cadrul lanțului mondial de aprovizionare Huawei, conform studiului.
„Noua Comisie Europeană dorește să ofere suveranitate digitală pentru UE prin instituirea unui ecosistem tehnologic puternic pe întregul continent. Acest raport arată clar că Huawei este printre cele mai importante companii din Europa care inovează produsele și serviciile care vor ajuta UE să își îndeplinească țintele”, a spus Abraham Liu, reprezentantul șef al Huawei în cadrul instituțiilor UE, adaugând: „Aducem o contribuție considerabilă la economia UE, ajutând Europa să îmbunătățească capacitatea productivă și asigurând că firmele și industriile sale nu sunt lăsate în urmă de ritmul transformării digitale. Scopul nostru este acum să ajutăm Comisia Europeană să își atingă obiectivul de a face Europa „potrivită pentru era digitală”.
Huawei construiește rețele rapide și fiabile cu toți principalii operatori europeni și investiții în cercetare și dezvoltare. Cele 23 de centre de cercetare din 12 țări europene și programul de cercetare care implică 140 de universități europene, care se concentrează pe tot, de la wireless la tehnologie optică, cloud computing și materiale noi, ajută industriile europene să își consolideze avantajul în aceste domenii.
Download Studiu Oxford Economics:
https://huawei.eu/publication/economic-impact-huawei-europe