Update articol:

SUA: Preşedintele Biden a salutat armistiţiul dintre Israel şi Jihadul Islamic palestinian

Joe Biden Sursa foto: Facebook

Preşedintele american Joe Biden a salutat duminică armistiţiul declarat de Israel şi Jihadul Islamic palestinian, negociat de Egipt, şi a spus că sprijină o anchetă asupra informaţiilor privind victimele în rândul populaţiei civile, transmite luni Reuters, potrivit Agerpres.

“Administraţia mea sprijină o anchetă oportună şi minuţioasă asupra tuturor acestor informaţii şi, de asemenea, facem apel la toate părţile să pună în aplicare pe deplin încetarea focului şi să asigure fluxul de combustibil şi provizii umanitare pe măsură ce luptele încetează”, se arată în comunicatul liderului de la Casa Albă.

De la începutul, vineri, a operaţiunii israeliene care a vizat Jihadul Islamic din enclava palestiniană,”43 de palestinieni au fost martirizaţi, inclusiv 15 copii”, iar “311 au fost răniţi”, potrivit oficialilor din Fâşia Gaza, citaţi de AFP.

BVB | Știri BVB
OIL TERMINAL S.A. (OIL) (09/09/2026)

Litigiu conflict de munca

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (09/09/2026)

Demersuri privind vanzare statii de incarcare masini electrice

NOVERE CAPITAL (NC) (09/09/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 08.09.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/09/2026)

Contracte cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018