de Dan Pălăngean

Costul orar al forţei de muncă a crescut în T4 2024 cu 13,07% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, potrivit datelor publicate de INS. Pe fondul unei inflații situată în apropierea pragului de 5% (+4,97% media lunară pe T4), România a depășit din nou nivelul de siguranță la acest indicator-cheie pentru economie, impus prin tabloul de bord european (maxim 12% pentru țările non-euro și 9% pentru Zona Euro).

Creșterea costurilor cu forța de muncă a depășit ușor nivelul inflației medii anuale în 2021 (5,05%) și a coborât sub nivelul acesteia din 2022 (+13,8%). Ulterior, creșterile nominale apar cu un ecat în creștere în raport cu inflația medie anuală (+10,8% în 2023 și +5,6% în 2024). Datele actuale indică o majorare semnificativ peste posibilitățile reieșite din creșterea PIB pe anul trecut, estimată curent la 0,9% în termeni reali.

Pentru raportare la rezultatele la nivel individual din economie, menţionăm că productivitatea muncii pe salariat  în industrie (cea care poate fi măsurată în condiţii rezonabile şi este luată ca reper pentru referință macroeconomică) a scăzut din nou anul trecut cu -1,7% (media lunară). Astfel, în pofida avansului economic din ultimii cinci ani, productivitatea muncii în industrie a scăzut semnificativ iar producția industrială s-a diminuat îngrijorător (-8% cumulat în perioada 2022 – 2024).

Învățământul, pe primul loc 

În structura pe ramuri de activitate, s-au înregistrat diferenţe semnificative la nivelul modificărilor salariale, de la majorări de 21,67% în învățământ, 21,17% în tranzacții imobiliare și 19,77% în alte activități de servicii și până la doar 6,28% în industria extractivă sau 8,56% în activităţi de servicii administrative şi servicii suport.

De reținut, celelalte două sectoare bugetare „Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale” (+15,19%) și „Sănătate și asistență socială” (+14,79%) s-au situat semnificativ peste media la nivel național în pofida necesității de a ajusta deficitul bugetului public. De unde se vede rolul important jucat de stat ca market-maker pe piața muncii.

Creșterea costurilor cu munca a majorat veniturile, dar a contribuit la creșterea deficitelor externe, în contextul declinului producției de bunuri. Majorările salariale au crescut sursa de taxare pentru alimentarea bugetului de asigurări sociale dar s-au situat sub ritmul în care au avansat pensiile (circa 40%), ceea ce a majorat puternic deficitul public.

Una peste alta, se impune recorelarea avansului sumelor angajate de stat în limitele de suportabilitate pentru echilibrele macroeconomice. Inclusiv pe calea temperării facturii publice, nu doar pe zona salariaților bugetari (unde „înghețarea” la nivelul lunii noiembrie s-a topit parțial) dar și pe zona pensiilor (unde neindexarea ar fi urmată de ajutoare one-off).