Trump nu a oferit detalii despre controlul medical într-o scurtă postare pe reţeaua Truth Social, în care a precizat că şi-a finalizat examinarea semestrială.
Trump se prezintă frecvent ca fiind mai energic şi mai în formă decât Joe Biden, predecesorul său democrat, care a părăsit funcţia anul trecut la vârsta de 82 de ani, după ce s-a confruntat cu întrebări despre capacitatea sa de a ocupa această funcţie.
Totuşi, fotografii recente care arată o erupţie cutanată pe gât au amplificat semnele de întrebare despre sănătatea lui Trump, după imagini din iulie 2025 cu glezne umflate şi o mână învineţită acoperită cu machiaj.
Trump, a cărui zi de naştere este 14 iunie, a devenit cea mai în vârstă persoană care a preluat preşedinţia când şi-a început al doilea mandat, în ianuarie 2025.
Vizita la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed a fost a treia a lui Trump în 13 luni.
Trump are un program activ de golf, dar a glumit despre lipsa sa relativă de exerciţii fizice la un eveniment recent din Biroul Oval, unde secretarul său pentru sănătate, Robert F. Kennedy Jr., a spus că preşedintele merge pe jos 14,5 km de fiecare dată când joacă golf.
“Când nu folosesc căruciorul”, a spus Trump.
Medicul Casei Albe, Sean Barbabella, a declarat că Trump foloseşte o cremă obişnuită ca “tratament preventiv pentru piele” pentru a trata erupţia cutanată de la nivelul gâtului, dar nu a oferit detalii despre afecţiunea tratată.
După ce fotografiile cu picioarele şi mâinile preşedintelui au fost publicate în iulie anul trecut, Barbabella a declarat într-o scrisoare că afecţiunile sunt benigne şi că nu există dovezi de tromboză venoasă profundă sau boală arterială.
Umflarea picioarelor lui Trump provenea dintr-o afecţiune venoasă “comună”, iar mâna îi era învineţită de la atâtea strângeri de mână, le-a declarat reporterilor purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.
Trump a declarat în octombrie anul trecut că a fost supus unui examen de imagistică prin rezonanţă magnetică în acea lună. Casa Albă a refuzat iniţial să ofere mai multe detalii despre motivul examinării. Leavitt a spus doar că aceasta indica “o sănătate fizică excepţională” pentru Trump. Preşedintele le-a spus ulterior reporterilor că a făcut RMN-ul ca parte a unei a doua examinări fizice.
“A face un RMN este ceva standard. Ce, credeţi că nu ar trebui să-l fac? Alţii îl fac… Am făcut un RMN. Doctorul a spus că a fost cel mai bun rezultat pe care l-a văzut vreodată ca medic”, a spus Trump.
Experţii medicali au remarcat că RMN-urile nu fac de obicei parte dintr-un examen medical de rutină şi sunt în general prescrise pentru a obţine imagini detaliate ale corpului. Într-o notă după al doilea examen, Barbabella a declarat că vârsta cardiacă a preşedintelui – o măsurătoare validată a vitalităţii cardiovasculare prin ECG – s-a dovedit a fi cu aproximativ 14 ani mai tânără decât vârsta sa cronologică.
Trump s-a confruntat, de asemenea, cu întrebări după ce a părut să adoarmă în timpul mai multor întâlniri, inclusiv la o sesiune cu cabinetul său. “Unii oameni au spus: şi-a închis ochii. Uitaţi, a devenit destul de plictisitor”, le-a spus, râzând, Trump oficialilor în februarie.
“Nu am dormit. Pur şi simplu i-am închis pentru că voiam să plec dracului de acolo”, a afirmat el.
Anul trecut, Biden a fost diagnosticat cu o “formă agresivă” de cancer de prostată care s-a răspândit la oase, şi a fost supus radioterapiei.