Update articol:

TTS anticipează rezultate la fel de bune în trimestrul al treilea comparativ cu semestrul I

TTS anticipează rezultate la fel de bune în trimestrul al treilea comparativ cu semestrul 1, la nivel individual, neconsolidat, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.

Rezultatele financiare de excepție înregistrate în semestrul 1 s-au datorat evoluției piețelor serviciilor de transport pe Dunăre și de operare în portul Constanța, care au reacționat prin creșteri generale ale tarifelor în fața fluxurilor masive de mărfuri agricole (Ucraina, Serbia, Ungaria) apărute în trimestrul al doilea, semnificativ mai mari decât capacitățile fizice de transport și operare existente, potrivit raportului.

Ca răspuns la creșterea cererii, TTS a lansat lanțul logistic ”just-in-time” cu punct terminus la terminalul ”offshore” de geamanduri al TTS din rada interioară a portului Constanța.

Terminalul a operat non-stop începând cu 1 iulie, ajungând astăzi la a 5-a navă acostată la încărcare (aflată în operare). Rezultatele se vor reflecta integral în trimestrul al 3-lea.

În aceeași linie, în câteva zile TTS deschide al doilea terminal de geamanduri în portul Constanța.

Răspunsul TTS la dificultățile cauzate de secetă (care a condus la întreruperea pentru mai bine de o lună a navigației în zona Belene/Zimnicea) a fost rerutarea fluxurilor în trafic combinat feroviar/fluvial (Constanța – Tr. Severin pe cale ferată, apoi pe barje către Serbia, Ucraina – Ungaria pe cale ferată, apoi pe barje către destinație) și
chiar numai feroviar (Constanța – Serbia).

“Ca urmare anticipăm pentru TTS (la nivel individual, neconsolidat) rezultate la fel de bune în trimestrul al 3- lea comparativ cu semestrul 1. Cifra de afaceri pe iulie și august a atins deja cifra de afaceri pe întreg trimestrul al 3-lea din 2021”, se mai arata in raport.

În ceea ce privește Dunărea, autoritățile române au finalizat dragarea porțiunii care a creat probleme de navigație. În plus prognozele indică o revenire la niveluri mai apropiate de nivelurile normale (astăzi primele barje NAVROM au trecut către Galați).

“Acest fapt ne va permite evacuarea stocurilor acumulate în portul Constanța pentru clienții noștri din amonte de Zimnicea. Aceste stocuri singure asigură câteva luni de transport”, mai arata TTS.

De asemenea am început pregătirea pentru preluarea noilor fluxuri de cărbune energetic datorate revenirii sistemelor energetice europene la producția de energie pe cărbune.

“În concluzie, suntem optimiști în privința activității și rezultatelor pentru semestrul al doilea al anului”, a mai transmis compania.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (26/09/2022)

Modificarea Calendarului Financiar al Societatii aferent anului 2022

CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (26/09/2022)

Program disponibilizare colectiva

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (26/09/2022)

Notificare rascumparare actiuni proprii 19 - 23 septembrie 2022

ALRO S.A. (ALR) (26/09/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)