Update articol:

Un economist Fed spune că ar putea fi necesare rate negative ale dobânzii pentru o recuperare în „V”

dolari Foto: pixabay.com

Revenirea economiei Statelor Unite la o creștere puternică ar putea necesita dobânzi negative, potrivit unui economist al Rezervei Federale din St. Louis. 

Întrucât mulți economiști resping probabilitatea ca actuala scădere să fie urmată de o recuperare la fel de agresivă, economistul băncii centrale, Yi Wen, a declarat într-o lucrare de pe site-ul Fed din St. Louis, că realizarea acestui tip de recul este necesară și posibilă.

Cheia, a spus el, este utilizarea stimulentului agresiv chiar și dincolo de ceea ce autoritățile au făcut în timpul crizei financiare, iar asta ar putea include dobânzi negative.

Wen a comparat răspunsul la două crize economice majore ale Statelor Unite: Marea Depresiune și criza financiară. El a descoperit că utilizarea unui răspuns fiscal agresiv prin New Deal a președintelui Franklin Delano Roosevelt a ajutat la generarea unei recuperări în formă de V după Depresiune, în timp ce răspunsurile, în primul rând monetare, precum ratele dobânzilor scăzute și achizițiile de active ale Fed în timpul crizei financiare au produs o recuperare în formă de L în care PIB nu a reușit să atingă potențialul.

“Am constatat că o combinație de politici fiscale și monetare agresive este necesară pentru ca SUA să obțină o redresare în formă de V a nivelului PIB real”, a scris Wen, adăugând: „Politica agresivă înseamnă că SUA va trebui să ia în considerare ratele dobânzilor negative și cheltuielile agresive ale guvernului, cum ar fi cheltuielile cu infrastructura.”

Wen a spus că o combinație de politici va fi necesară, astfel încât SUA să poată genera un model în formă de S, în care creșterea începe lent și apoi crește rapid. Fără aceasta, „consecințele economice ale pandemiei coronavirusului vor fi permanente”, a scris el.

Președintele Fed Jerome Powell și alți oficiali ai băncii centrale au subliniat posibilitatea ca mai multe măsuri fiscale să fie necesare. Congresul a aprobat Legea CARES de 2,2 trilioane de dolari, însă funcționarii Fed spun că ar putea fi necesare cheltuieli publice mai mari pe măsură ce criza economică persistă.

Powell și colegii săi și-au exprimat puternice îndoieli că ratele dobânzilor negative ar fi vreodată utilizate în SUA, așa cum au fost în Europa și Japonia. Aceștia spun că există puține dovezi că randamentele sub zero sunt eficiente și Powell a subliniat, într-o discuție de săptămâna trecută, că acestea tind să fie în detrimentul băncilor.

“Nu credem că este un instrument adecvat aici în Statele Unite”, a spus Powell fostului vice-președinte al Fed și acum economistul universității Princeton, Alan Blinder. „Aș spune că probele privind funcționarea efectivă sunt mixte. Există în mod clar unele efecte secundare negative și pur și simplu nu este clar pentru colegii mei și pentru mine că acesta este un instrument care ar fi potrivit să se implementeze aici în Statele Unite“.

Într-adevăr, lucrarea lui Wen nu este decât o singură observație asupra acestei probleme și nu este în niciun caz obligatorie pentru Fed în ansamblul său, scrie CNBC .

Wen a adăugat că ratele negative nu vor fi un stimul suficient pentru a întoarce o economie care se dezvolta într-un ritm solid în trecut.

„Important, aceste politici trebuie să continue și atunci când criza urmează să se încheie pentru a oferi un impuls suplimentar, ceea ce duce la o redresare mai robustă”, a scris el. „Mai mult decât atât, combinația și coordonarea politicilor monetare și fiscale este cea care oferă suficient stimul pentru o redresare în formă de V. Cu alte cuvinte, politica monetară agresivă – cum ar fi ratele dobânzilor negative – poate fi ineficientă singură, fără stimulent fiscal agresiv”.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (25/01/2022)

Initierea primei etape a programului de rascumparare actiuni

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (25/01/2022)

Initiere program de rascumparare actiuni proprii

PROMATERIS S.A. (PPL) (25/01/2022)

Hotarare civila referitor divizare Promateris S.A.

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (25/01/2022)

Document informare - alocare actiuni