Update articol:

Zamfir: Am depus 4 proiecte de lege; se adresează unui număr de circa 4 milioane de familii, supuse abuzurilor

Senatorul Daniel Zamfir. Senatorul Daniel Zamfir.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat că este posibil să se afilieze grupului parlamentar PSD, în condiţiile în care grupul din care face parte se desfiinţează

 

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a anunţat, astăzi, că a depus în Parlament patru proiecte de lege care vizează protecţia a circa 4 milioane de familii care sunt supuse unor clauze „abuzive”.

„Am depus patru proiecte de legi – legea privind protecţia consumatorului împotriva cesiunilor de creanţe speculative, legea privind protecţia consumatorului împotriva executărilor silite abuzive, legea privind protecţia consumatorului contra riscului valutar în contractele de credite şi legea privind protecţia consumatorului împotriva dobânzilor excesive, acea plafonare a dobânzilor”, a declarat Daniel Zamfir, la Palatul Parlamentului.

Vezi aici proiectele: https://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=243A7A5F-3C91-49D9-931C-FEF93B6BCAA7

Potrivit acestuia, citat de Agerpres, se impune adoptarea „cât mai repede posibil” a acestor legi, pentru a le armoniza nevoilor de protecţie a consumatorilor.

„Legile sunt extrem de necesare pentru că se adresează unui număr de circa 4 milioane de familii care sunt supuse abuzurilor – fie clauze abuzive, fie cu executările silite. Am discutat cu oameni din industria financiar-bancară, cu care am stabilit plafoane la care să ajungă dobânzile, pentru a le armoniza cu nevoile de protecţie a consumatorilor. Ca atare, văd extrem de necesar să le adoptăm cât mai repede posibil”, a susţinut Zamfir. „Am stabilit aici, în urma discuţiei cu oameni din industria financiar-bancară, a societăţilor de recuperare, nişte criterii, nişte plafoane la care să ajungă aceste dobânzi, tocmai ca să armonizăm atât nevoile de protecţie a consumatorilor, cât şi să permitem ca sistemul bancar să funcţioneze bine”, a explicat el.

Senatorul a menţionat că proiectele au fost depuse, urmând să intre pe circuitul Senatului, se duc la Consiliul Legislativ, la Consiliul Economico-Social, după care la comisiile parlamentare de specialitate.

De asemenea, Daniel Zamfir a declarat luni că este posibil să se afilieze grupului parlamentar PSD, în condiţiile în care grupul din care face parte se desfiinţează:  „Să discutăm şi cu afilierea mea la grupul social-democraţilor. După cum ştiţi, în Parlamentul României există această procedură, parlamentarii, în momentul când se desfiinţează un grup, fie se afiliază unui grup parlamentar existent, fie rămân independenţi. Categoric că a rămâne independent pentru mine nu este o soluţie, eu vreau să promovez nişte legi care să fie votate în Parlamentul României, ca atare, voi lua decizia cea mai favorabilă. Probabil că mă voi afilia grupului PSD, categoric”.  Cât priveşte posibilitatea înfiinţării unui nou partid pe care să îl conducă, Zamfir nu a exclus această ipoteză.

„Nu exclud nimic, eu sunt membru ALDE, îmi doresc ca ALDE să iasă din această situaţie, dacă colegii mei consideră că eu pot fi şi trebuie să mă implic în orice proiect care să însemne salvarea acestui partid şi mai ales salvarea curentului liberal. Partidul o luase pe un drum de la care aş vrea să nu se abată: apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, partidul care era împotriva abuzurilor. E lucru cel mai important şi care m-a determinat să vin alături de Călin Popescu-Tăriceanu în acest proiect”, a susţinut Zamfir.

El a adăugat că ”cea mai urgentă şi necesară” decizie a ALDE, partid care este „într-o situaţie extrem de delicată”, este să rupă alianţa cu PRO România.