Update articol:

Grecia oferă subvenţii pentru a ajuta gospodăriile să facă faţă creşterii costurilor la energie

Atena Grecia

Guvernul grec va oferi subvenţii pentru majoritatea gospodăriilor până la finele anului, în ideea de a face mai accesibile costurile la energie, pe fondul creşterii preţurilor la gaze naturale, a declarat marţi un oficial guvernamental, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Această schemă face parte din pachetul de măsuri de sprijin anunţat sâmbătă de premierul Kyriakos Mitsotakis destinat să îi ajute pe cetăţenii greci să facă faţă creşterii preţurilor de consum.

“Are loc o criză energetică internaţională. Guvernul nostru a decis să îi sprijine pe cei care au văzut cum facturile lor s-au umflat”, a declarat ministrul Energiei, Kostas Skrekas.

Acest mecanism de sprijin finanţat de guvern, cu un cost estimat la 150 milioane de euro, va include o subvenţie de 9 euro pentru primii 300 de kilowaţi oră consumaţi în fiecare lună de gospodăriile greceşti, a precizat Kostas Skrekas, adăugând că schema va acoperi aproximativ 70% din gospodării.

În plus, o plată unică anuală oferită de Guvernul de la Atena celor cu venituri mici, astfel încât aceştia să îşi cumpere combustibil de încălzire pentru iarnă, va fi şi ea majorată cu 20%.

De asemenea, principala companie de utilităţi din Grecia, Public Power Corp. (PPC), firmă care este deţinută de stat în proporţie de 51%, va oferi şi ea reduceri mai mari de preţuri gospodăriilor pentru a le ajuta să facă faţă majorării facturilor.

BVB | Știri BVB

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Disponibilitatea documentatiei ofertei publice de cumparare actiuni INFINITY

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (01/08/2025)

Alegerea Presedinte Provizoriu al Consiliului de Administratie

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (01/08/2025)

Documente oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

ADIDAS TURBO LONG 0.10/143.5/148.5 (EBADSTL14) (01/08/2025)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 01 si 04 August 2025