Update articol:

Şeful IEA cere majorarea producţiei de petrol, pentru stabilizarea pieţelor

Fatih Birol IEA Fatih Birol/ Sursa foto: iea.org

Fatih Birol, şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), a cerut luni producătorilor de petrol să pompeze mai mult pentru a stabiliza pieţele, afectate de invadarea Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

La 1 martie, statele membre ale Agenţiei Internaţionale a Energiei au decis să elibereze 60 milioane de barili de petrol din rezervele lor strategice, pentru a calma preţurile. Luni, IEA a dat asigurări că va continua operaţiunea, dacă “condiţiile se vor menţine sau se vor înrăutăţi”.

“Fiecare producător responsabil de petrol trebuie să introducă pe piaţă mai mult petrol”, a declarat Birol la o conferinţă pe teme de energie care se desfăşoară la Rabat.

Piaţa petrolului continuă să fie volatilă în faţa posibilităţii, pe de o parte, ca Rusia să-şi reducă oferta, în special de gaze, în timp ce, pe de altă parte, ţările consumatoare încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29 (30).04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/04/2026)

Teleconferinta investitori si analisti 16 Aprilie 2026

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 28/29 aprilie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/04/2026)

VAN la data de 31 martie 2026