Update articol:

Ciucă: Rata de absorbţie a fondurilor europene, de 64,5%, plasează România la un nivel egal cu Germania

Ciuca Sursa foto: facebook.com

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, că rata de absorbţie a fondurilor europene aferentă exerciţiului financiar 2014 – 2020 la care a ajuns România este de 64,5%, ţara noastră situându-se la un nivel egal cu Germania şi foarte aproape de Franţa (65%).

“Rata de absorbţie a fondurilor europene de 64,5% plasează România la un nivel egal cu Germania şi foarte aproape de Franţa (65%), depăşind state membre vechi precum Belgia (59%), Italia, Spania ori Olanda (fiecare cu puţin peste 56%). Procentul reprezintă 22 miliarde euro, bani intraţi în ţară din totalul de 35,2 miliarde euro alocat României pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020”, a scris Ciucă, pe Facebook.

Potrivit acestuia, de când PNL a preluat postul de premier, în România au intrat 7,8 miliarde euro.

“Prin comparaţie, din ianuarie 2014 până în octombrie 2019, România a accesat 14,2 miliarde euro. Guvernul PNL a reuşit performanţa de a aduce în România, într-o perioadă de un an şi opt luni, mai mult de jumătate din banii care au fost atraşi de Guvernele care s-au succedat în primii cinci ani ai acestui exerciţiu financiar european”, a completat prim-ministrul, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (07/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29/30 aprilie 2026

PREFAB SA (PREH) (07/04/2026)

Convocare AGA O & E 14/15.05.2026

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (07/04/2026)

Stadiu Investigatie Consiliul Concurentei

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (07/04/2026)

Inregistrare Ziua Investitorului BNET, editia 2026

BITTNET SYSTEMS - 2026E (BNET26E) (07/04/2026)

Inregistrare Ziua Investitorului BNET, editia 2026