Update articol:

Ucraina: Macron îndeamnă comunitatea internaţională să nu manifeste ”nicio slăbiciune, niciun spirit de compromis” faţă de Rusia

Emmanuel Macron/ Sursa foto: Twitter Emmanuel Macron/ Sursa foto: Twitter

Preşedintele francez Emmanuel Macron a îndemnat marţi comunitatea internaţională să nu manifeste “nicio slăbiciune, niciun spirit de compromis” faţă de Rusia, în timp ce războiul din Ucraina va intra miercuri în a şaptea lună, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Nu putem (…) avea nicio slăbiciune, niciun spirit de compromis, pentru că în joc este libertatea noastră a tuturor şi pacea în toate zonele de pe glob”, a declarat Macron într-un mesaj video la Summitul Internaţional al “Platformei Crimeea”, ce reuneşte principalele ţări care susţin Ucraina.

Numeroase state, din Africa şi din Asia, au adoptat o politică de neutralitate după invazia rusă asupra Ucrainei, pe 24 februarie, invazie pe care acestea se abţin să o condamne.

În Europa, unele ţări precum Ungaria menţin de asemenea legături importante, în special energetice, cu Rusia.

Emmanuel Macron i-a cerut din nou Rusiei “să înceteze ostilităţile, să-şi retragă trupele de pe întreg teritoriul ucrainean şi să aleagă diplomaţia pentru a reconstrui pacea”.

Europenii sunt gata să susţină “lupta” Ucrainei “pe termen lung”, a adăugat preşedintele francez în atenţia omologului său ucrainean Volodimir Zelenski.

“Franţa şi Uniunea Europeană, cu numeroşi aliaţi şi prieteni ai Ucrainei, fac tot ce este necesar pentru a susţine lupta voastră”, a spus Macron. “Hotărârea noastră nu s-a schimbat şi suntem gata să menţinem acest efort pe termen lung”, a subliniat el.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare