Robert Niță, Future Energy Leaders România: “CfD-ul rămâne un instrument valoros pentru reducerea riscului investițional, dar poate genera efecte nedorite dacă devine prea generos sau prea dominant în raport față de mecanismele comerciale”

•  “Schema CfD poate fi extinsă, însă nu uniform. Extinderea trebuie făcută diferențiat, în funcție de natura fiecărei tehnologii, de profilul de risc, de rolul acesteia în sistem și de tipul de serviciu pe care îl furnizează”

•  “România trebuie să trateze CfD-ul ca instrument de tranziție și accelerare, nu ca regim permanent de piață”

• “România ar trebui  să folosească CfD-uri, iar pentru a asigura o schemă bine calibrată, perioada și ritmul de aplicare, tipul de tehnologii și mecanismele de protecție rămân elemente importante care trebuie atent analizate și adaptate la realitățile pieței”

• “CfD-ul nu este doar un mecanism financiar, ci o piesă de arhitectură a pieței de energie”

Robert Niță este Senior Associate în cadrul Ijdelea & Asociații, specializat în dreptul energiei și al resurselor naturale. Oferă asistență juridică investitorilor, dezvoltatorilor și operatorilor din sectorul energetic în proiecte care vizează reglementarea, autorizarea, dezvoltarea investițiilor, tranzacțiile și cerințele de conformare aplicabile sectoarelor strategice. Experiența sa acoperă proiecte din domeniul energiei fotovoltaice, energiei eoliene onshore, stocării energiei, precum și tehnologii emergente, precum energia eoliană offshore și biometanul, fiind implicat totodată în proiecte din sectorul petrolului și gazelor naturale și în tranzacții privind active energetice. Este implicat în grupuri de lucru ale organizațiilor reprezentative din sectorul energetic, urmărind îndeaproape evoluția cadrului de reglementare aplicabil tranziției energetice și dezvoltării infrastructurii energetice. Recent, s-a alăturat comunității Future Energy Leaders România în calitate de Membru.

Primele licitații CfD au fost considerate un succes. Ce impact estimați că vor avea asupra investițiilor în regenerabile în următorii ani?

Robert Niță, Membru FEL: Principalul efect al primelor licitații CfD este bancabilitatea proiectelor regenerabile, prin reducerea riscului de preț pe termen lung și un profil de venit mai stabil.

La nivel european, aproximativ 17% din capacitatea regenerabilă instalată în UE-27 începând din 2017 este acoperită de instrumente de tip CfD sau PPA, ceea ce confirmă rolul central al acestor mecanisme în susținerea investițiilor.

Mecanismul CfD trebuie analizat etapizat:

Prima etapă este succesul licitației propriu-zise: interesul investitorilor, nivelul competiției, prețurile ofertate și capacitatea adjudecată. Din acest punct de vedere, rezultatele sunt încurajatoare, ținând cont că până în prezent, România a organizat trei licitații CfD, adjudecând în total peste 4,5 GW.

A doua etapă este însă mult mai importantă: adevăratul test al schemei CfD este cât din capacitatea atribuită va deveni operațională în termenele asumate. O licitație reușită pe hârtie nu garantează automat capacitate instalată în sistem.

Între momentul adjudecării și momentul livrării energiei există provocări importante: în primul rând, rețeaua trebuie să poată prelua noile capacități. Dacă investițiile în transport și distribuție nu țin pasul cu ritmul dezvoltării regenerabilelor, CfD-ul poate genera o listă de proiecte finanțabile, dar nu neapărat proiecte ușor integrabile în sistem. În al doilea rând, România va avea nevoie de stocare, flexibilitate, servicii de echilibrare și mecanisme de management al congestiilor. Pe măsură ce crește ponderea energiei solare și eoliene, valoarea economică a fiecărui MWh produs în orele cu producție abundentă poate scădea, iar sistemul are nevoie de instrumente care să mute energia în timp sau să flexibilizeze consumul.

Prin urmare, CfD-ul trebuie privit ca un accelerator, nu ca o soluție completă. El poate declanșa investiții, poate reduce riscul de finanțare și poate oferi un semnal de politică publică pe termen lung, dar nu poate compensa singur blocajele de rețea, întârzierile administrative, lipsa capacităților de stocare sau absența unei piețe mature de flexibilitate. Dacă este dublat de investiții în rețele, digitalizare, stocare și proceduri mai rapide de autorizare, impactul CfD-ului poate fi semnificativ: România poate trece de la o creștere oportunistă a regenerabilelor la un ciclu investițional coerent și mai predictibil.

Considerați că schema CfD trebuie extinsă și către alte tehnologii sau către proiecte de stocare?

Robert Niță, Membru FEL: Schema CfD poate fi extinsă, însă nu uniform. Extinderea trebuie făcută diferențiat, în funcție de natura fiecărei tehnologii, de profilul de risc, de rolul acesteia în sistem și de tipul de serviciu pe care îl furnizează.

Cadrul juridic național susține această abordare diferențiată, stabilind că tehnologiile eligibile includ nu doar resursele eoliene onshore, solare fotovoltaice și hidro, ci și resursele nucleare, hidrogenul și stocarea energiei.

Pentru tehnologii precum nuclear, hidrogen sau stocare, unde numărul de competitori este limitat sau unde specificul proiectului nu permite o licitație competitivă, legislația prevede posibilitatea acordării unui ajutor de stat CfD ad-hoc. Spre deosebire de CfD-ul atribuit prin licitație, contractul CfD ad-hoc este negociat direct cu beneficiarul de către Ministerul Energiei, iar prețul de exercitare este stabilit prin negociere.

Pentru tehnologii de producție cu costuri mari de capital și riscuri ridicate de dezvoltare (cazul eolianului offshore, unde costurile inițiale sunt mari, perioada de dezvoltare este lungă, iar riscurile tehnice și de autorizare sunt mai complexe decât în cazul proiectelor clasice), CfD-ul poate fi un instrument adecvat, dar trebuie bine calibrat, astfel încât să reducă eventuale riscuri percepute de investitori.

Pentru stocare, însă, discuția este nuanțată. Valoarea stocării vine din flexibilitate: poate încărca atunci când energia este abundentă și ieftină, poate descărca atunci când sistemul are nevoie de energie, poate reduce congestiile, poate contribui la echilibrare, poate furniza servicii auxiliare de sistem și poate îmbunătăți integrarea regenerabilelor cu producție variabilă.

Din acest motiv, un CfD „clasic” poate să nu reflecte corect valoarea economică a stocării, existând riscul să fie ignorate servicii importante precum disponibilitatea, viteza de răspuns, capacitatea de a susține rețeaua în ore critice sau contribuția la reducerea costurilor de echilibrare. Stocarea are nevoie de o remunerație care să recunoască atât energia livrată, cât și capacitatea disponibilă și valoarea de sistem.

De aceea, pentru stocare, ar trebui analizate mecanisme alternative sau hibride: cap-and-floor, contracte pentru disponibilitate, scheme de capacitate, licitații pentru servicii de flexibilitate, granturi de investiții combinate cu venituri de piață sau contracte care remunerează reducerea congestiilor și contribuția la echilibrare.

Există riscul ca dezvoltatorii să devină prea dependenți de scheme de sprijin și să întârzie maturizarea pieței?

Robert Niță, Membru FEL: CfD-ul rămâne un instrument valoros pentru reducerea riscului investițional, dar poate genera efecte nedorite dacă devine prea generos sau prea dominant în raport față de mecanismele comerciale, această dependență putând încetini maturizarea pieței. România trebuie să trateze CfD-ul ca instrument de tranziție și accelerare, nu ca regim permanent de piață.

O piață matură nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe sprijin public, ci pe o combinație de instrumente: contracte bilaterale, mecanisme forward suficient de lichide, servicii de flexibilitate și proiecte capabile să funcționeze parțial sau total în regim de piață.

Reforma europeană a pieței de energie merge exact în această direcție: volumele PPA au crescut de peste patru ori între 2020 și 2024, iar statele membre sunt încurajate să elimine barierele administrative și de acces la rețea. CfD-urile nu sunt gândite să înlocuiască piața, ci să o completeze acolo unde aceasta nu este încă suficient de dezvoltată. Pentru România, mesajul este clar: schema CfD trebuie însoțită de o piață funcțională de PPA-uri, astfel încât proiectele regenerabile să poată accesa și surse private de venit pe termen lung.

Riscul de dependență apare mai ales atunci când schema transmite investitorilor mesajul că statul va prelua permanent riscul de preț. Dacă dezvoltatorii internalizează această așteptare, pot deveni mai puțin motivați să inoveze, să caute consumatori industriali pentru PPA-uri sau să investească în stocare și optimizare comercială. În plus, CfD-urile convenționale pot distorsiona semnalele de piață pentru investiții în întreținere, modernizare și reînnoire a capacităților.

Concluzionând, România ar trebui  să folosească CfD-uri, iar pentru a asigura o schemă bine calibrată, perioada și ritmul de aplicare, tipul de tehnologii și mecanismele de protecție rămân elemente importante care trebuie atent analizate și adaptate la realitățile pieței. Obiectivul trebuie să fie o tranziție ordonată către o piață în care proiectele regenerabile pot fi finanțate printr-un mix de CfD-uri, PPA-uri, servicii de flexibilitate și alte instrumente comerciale.

Ce lecții ar trebui să învețe România din experiența altor state europene care utilizează de mai mulți ani mecanismul CfD?

Robert Niță, Membru FEL: Experiența europeană oferă lecții valoroase pentru România. Schemele CfD au fost implementate în peste zece țări europene, iar cele mai eficiente au demonstrat că succesul depinde de predictibilitate: runde recurente, reguli clare și un calendar credibil.

Evaluările oficiale ale unor scheme CfD au concluzionat că acestea au contribuit la reducerea semnificativă a costului capitalului pentru proiectele regenerabile și au accelerat deciziile finale de investiție. România ar trebui să instituie de la început un mecanism de evaluare periodică: ce capacități au fost adjudecate, câte au fost construite, ce întârzieri au apărut și dacă schema a generat comportamente nedorite.

Experiența europeană este instructivă și din perspectiva eșecurilor. Unele runde de licitații nu au atras oferte pentru anumite tehnologii, deoarece prețurile-plafon nu au reflectat creșterea costurilor echipamentelor și a finanțării. Lecția pentru România este clară: prețurile-plafon trebuie calibrate cu grijă și actualizate periodic în funcție de evoluția costurilor reale. Un preț aparent atractiv pentru consumatori nu reprezintă un succes dacă nu generează proiecte construite.

La fel de importantă este corelarea cu rețeaua. Licitațiile CfD nu trebuie organizate în izolare față de planificarea rețelei. Dacă se atribuie capacități mari în zone unde rețeaua este deja congestionată sau unde investițiile de întărire sunt întârziate, schema poate produce blocaje.

Din perspectiva realismului economic, licitațiile trebuie să fie competitive, dar și bancabile. Presiunea pentru prețuri cât mai mici trebuie echilibrată cu realitatea costurilor de finanțare, inflației, lanțurilor de aprovizionare și riscurilor de implementare.

O altă lecție este că CfD-ul poate fi extins către tehnologii emergente, dar necesită adaptări specifice. Mecanismele prea expuse la competiția pe preț pot descuraja investițiile în condiții de piață dificile, iar un calendar regulat de licitații creează încredere în rândul investitorilor.

CfD-urile au fost extinse în unele state și către tehnologii emergente, precum hidrogenul verde, recunoscând că decarbonizarea necesită sprijin nu doar pentru producerea de electricitate, ci și pentru combustibilii curați. Unele state membre prevăd CfD-uri cu durate mai lungi (până la 30 de ani) pentru eolianul offshore flotant, deoarece acestea necesită orizonturi mai mari de stabilitate a veniturilor. De asemenea, stocarea și flexibilitatea trebuie tratate ca elemente centrale ale politicii energetice. Acordul tripartit al UE privind stocarea, semnat în iunie 2026 stabilește obiective concrete: 30–35 GW de capacitate de stocare trebuie să fie în construcție sau în fază avansată de dezvoltare la nivel european.

Pentru România, aceste exemple sugerează că schema CfD ar putea fi extinsă treptat către alte tehnologii, dar cu mecanisme diferite, calibrate la specificul fiecăreia.

Cea mai importantă lecție este că CfD-ul nu este doar un mecanism financiar, ci o piesă de arhitectură a pieței de energie. Experiența europeană  arată că schema trebuie adaptată continuu la evoluția tehnologiilor și a pieței. Pentru România, cheia este să transforme succesul inițial al licitațiilor într-un cadru durabil: predictibil, competitiv, disciplinat, integrat cu rețeaua, deschis către noi tehnologii și compatibil cu maturizarea pieței.