Update articol:

Preşedintele Biden promite o reacţie rapidă şi dură în cazul anexării unor teritorii ucrainene de către Rusia

Biden Sursa foto: Facebook

Statele Unite “vor lucra cu aliaţii şi partenerii pentru a impune Rusiei măsuri economice suplimentare rapide şi severe” dacă Moscova va anexa teritorii din Ucraina, a avertizat vineri preşedintele american Joe Biden într-un comunicat de presă, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Referendumurile Rusiei sunt un simulacru, un pretext fals pentru a încerca să anexeze cu forţa părţi ale Ucrainei”, a denunţat preşedintele american, care a adoptat deja mai multe seturi de sancţiuni economice şi financiare împotriva regimului Putin.

În regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson, ocupate de forţele ruse, a început vineri votarea la referendumurile pentru unirea cu Rusia, care va dura până marţi.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că decizia ulterioară privind anexarea acestor regiuni, care reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei, va fi una rapidă.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (20/05/2026)

Anunt preliminar oferta publica de preluare voluntara pentru BIO

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2026)

Hotarari AGA O & E din 20.05.2026

CHRISTIAN ’76 TOUR S.A. (TRIP) (20/05/2026)

Oferta publica primara initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Christian '76 Tour - 21-28.05.2026