Preşedintele Andrzej Duda a declarat în noaptea de marţi spre miercuri că ţara sa nu are încă dovezi fără echivoc privind autorul lansării rachetei care a ucis două persoane în sud-estul Poloniei, informează AFP, potrivit Agerpres.
“În acest moment nu avem nicio dovadă fără echivoc despre cine a lansat această rachetă. O anchetă este în desfăşurare”, a declarat reporterilor, la Varşovia, şeful statului polonez.
Ministerul polonez de externe a confirmat în noaptea de marţi spre miercuri că un “proiectil de fabricaţie rusă” a ajuns pe teritoriul său, ucigând două persoane.
“La 3:40 p.m. (2:40 p.m. GMT), în satul Przewodow (…), un proiectil de fabricaţie rusă a căzut, ucigând doi cetăţeni ai Republicii Polone”, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al ministerului, Lukasz Jasina, care a menţionat că ambasadorul Rusiei a fost convocat pentru a da “explicaţii detaliate”.