Update articol:

Regele Charles interzice servirea de foie gras în toate reşedinţele regale britanice

Charles

Organizaţia pentru drepturile animalelor Peta a anunţat că a primit o scrisoare care confirmă că regele Charles al III-lea al Marii Britanii a interzis ca foie gras să fie servit în toate reşedintele regale, relatează sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

Charles a oprit utilizarea controversatului preparat culinar în reşedinţele sale regale pe când era încă prinţ de Wales.

Peta a anunţat că a primit o scrisoare din partea Casei Regale a Marii Britanii care confirmă că această măsură a fost extinsă în prezent la Palatul Buckingham şi la toate celelalte reşedinţe regale.

Ca un gest de recunoştinţă, organizaţia pentru drepturile animalelor i-a trimis regelui o mostră de “faux gras” vegan preparat de chef Alexis Gauthier, care şi-a transformat restaurantul din Londra în unul complet vegan.

“În calitate de prinţ de Wales, Charles a oprit utilizarea în reşedinţele sale regale de foie gras – un produs dezgustător pentru care sunt raţele şi gâştele sunt hrănite forţat până când ficatul lor ajunge la o dimensiune de până la 10 ori mai mare decât cea normală înainte ca animalele să fie sacrificate”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Peta.

“Acum, Peta a primit confirmarea că Majestatea Sa a extins această politică plină de compasiune la Palatul Buckingham şi la toate celelalte reşedinţe regale britanice”, a mai spus ea.

Foie gras poate fi importat şi vândut în Marea Britanie, însă producţia sa este interzisă.

BVB | Știri BVB

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (15/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08.09.2025-12.09.2025

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (15/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08.09.2025 - 12.09.2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (15/09/2025)

Finalizare proces achizitie actiuni PAID S.A.

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (15/09/2025)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (15/09/2025)

Demersuri privind vanzarea liniei de productie relee