Update articol:

Statele NATO vor discuta despre ţinta privind cheltuielile militare

Jens Stoltenberg Jens Stoltenberg

Ţările membre NATO vor discuta în lunile următoare despre ţintele privind cheltuielile militare, în contextul în care mai multe state aliate au cerut ca nivelul bugetului militar de 2% din PIB să devină un prag minim, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit DPA.

”Unii aliaţi sunt ferm în favoarea transformării actualei ţinte de 2% într-un nivel minim”, a declarat Stoltenberg într-un interviu publicat marţi de agenţia de presă germană.

Înaltul oficial aliat a spus că va conduce aceste negocieri. ”Ne vom întâlni, vom avea întâlniri ministeriale, vom avea discuţii în capitale”, a afirmat el.

Jens Stoltenberg nu a menţionat numele ţărilor care cer ţinte mai ambiţioase pentru cheltuielile alocate apărării.

Totuşi, el a precizat că vizează ajungerea la un acord până la viitorul summit periodic al NATO, prevăzut pentru 11 şi 12 iulie în capitala lituaniană Vilnius, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie