Update articol:

China nu mai susţine retrocedarea către Japonia a insulelor Kurile ocupate de Rusia (sursă chineză)

Sursa foto: en.kremlin.ru

La întâlnirea de luna trecută, de la Moscova, cu Vladimir Putin, preşedintele chinez Xi Jinping a afirmat că Beijingul ”nu este alături de niciuna din părţi” în disputa dintre Rusia şi Japonia asupra unor insule ocupate de ruşi la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, transmite luni agenţia Kyodo, citând o sursă chineză bine informată, a cărei identitate nu o dezvăluie, potrivit Agerpres.

China a susţinut revendicarea Japoniei privind insulele numite de ruşi Kurilele de Sud, iar de japonezi Teritoriile de Nord, încă din 1964, când era condusă de liderul Mao Zedong. Acesta a declarat atunci unei delegaţii a partidului socialist nipon că crede că insulele “trebuie să vă fie redate”, iar Beijingul şi-a menţinut punctul de vedere, chiar dacă nu l-a mai menţionat în ultimii ani.

Negocierile între Tokyo şi Moscova pe această temă au fost suspendate după ce Japonia a impus Rusiei sancţiuni ca urmare a invaziei în Ucraina. În martie anul trecut, Rusia a înfiinţat în insule o zonă specială scutită de taxe, decizie criticată de partea japoneză.

Xi nu i-a confirmat omologului său rus că va permite firmelor chineze să opereze în zona respectivă; el a afirmat că lasă decizia în seama lui Zheng Shanjie, preşedintele Comisiei pentru Dezvoltare Naţională şi Reformă de la Beijing.

Potrivit Kyodo, unii observatori apreciază că schimbarea poziţiei Chinei – de la pro-niponă la neutră – scade şansele reglementării disputei.

Uniunea Sovietică a ocupat insulele Etorofu, Kunashiri, Shikotan şi grupul de insule mici Habomai la scurt timp după capitularea din 15 august 1945 a Japoniei, prin care s-a încheiat al doilea război mondial. Pe hărţile chineze, insulele figurează în continuare ca “ocupate de Rusia”; Moscova susţine că acţiunea a fost legitimă.

BVB | Știri BVB

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (01/08/2025)

Notificare BT Capital Partners - rezultatele ofertei publice de cumparare - EVERGENT INVESTMENTS SA