Update articol:

Brazilia: Bolsonaro audiat într-un dosar despre false certificate de vaccinare anti-COVID-19

Jair Bolsonaro

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a fost audiat timp de câteva ore, marţi, de Poliţia federală la Brasilia, unde a negat încă o dată că a fost implicat într-un caz de presupusă falsificare a unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19, notează AFP, potrivit Agerpres.

Bolsonaro, a cărui locuinţă a fost percheziţionată la începutul lui mai în cadrul acestui caz, a ajuns la sediul poliţiei în jurul orelor 13.40, (16.40 GMT), într-o maşină cu geamuri fumurii, înainte de a pleca patru ore mai târziu fără să facă vreo declaraţie presei, a constatat un fotoreporter al AFP.

În cursul depoziţiei sale, care a durat “aproximativ trei ore”, fostul preşedinte a negat încă o dată că ar fi fost implicat într-un presupus caz de certificate de vaccinare împotriva COVID-19 care ar fi fost emise pe numele său, ale fiicei sale de 12 ani şi ale asociaţilor săi, a raportat pe Twitter fostul secretar la comunicare şi actual consilier al lui Bolsonaro, Fabio Wajngarten.

“El a reafirmat că nu a fost niciodată vaccinat şi că nu a fost la curent cu niciun plan de falsificare, introducere sau modificare a carnetului său de vaccinare şi al fiicei sale”, a adăugat Wajngarten.

Autorităţile investighează în legătură cu “o reţea criminală” suspectată că a “introdus date false de vaccinare împotriva COVID-19” în sistemele de sănătate publică “în beneficiul celui care era preşedinte la acea dată” şi al colaboratorilor săi apropiaţi, potrivit documentelor oficiale.

Scopul a fost “ocolirea restricţiilor sanitare impuse de Brazilia şi Statele Unite”, unde Bolsonaro a mers în decembrie împreună cu membrii ai familiei şi consilieri cu două zile înainte de încheierea mandatului său. El a stat trei luni pe teritoriul american unde certificatul de vaccinare era încă obligatoriu pentru a intra în ţară.

După ce i-a fost percheziţionată casa, fostul preşedinte de extremă dreapta (2019-2022) în vârstă de 68 de ani a negat acuzaţiile şi a învinuit autorităţile că încearcă să “fabrice un dosar” împotriva lui.

“Nu am fost vaccinat, punct, nu am negat niciodată asta”, a declarat el presei.

BVB | Știri BVB

ARMATURA S.A. (ARM) (10/10/2025)

Notificare prag detineri/vot < 5% si > 75%

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (10/10/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

AQUILA PART PROD COM (AQ) (10/10/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (10/10/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGEA din 12/13.11.2025