Update articol:

Iohannis le-a solicitat liderilor coaliţiei să prezinte, în cel mai scurt timp, concluziile negocierilor cu sindicatele

Iohannis le-a solicitat liderilor coaliţiei să prezinte, în cel mai scurt timp, concluziile negocierilor cu sindicatele
 - poza 1

Preşedintele Klaus Iohannis le-a solicitat, miercuri, liderilor coaliţiei să prezinte, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele din educaţie şi măsurile pe care Guvernul le poate adopta, astfel încât anul şcolar să fie încheiat în bune condiţii, iar calendarul susţinerii examenelor naţionale să nu fie afectat, a informat Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

La discuţiile pe tema grevei din sistemul de învăţământ au participat preşedintele Partidului Naţional Liberal, premierul Nicolae Ciucă, şi preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu. La întâlnire a mai participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor au fost analizate revendicările federaţiilor sindicale din educaţie şi posibilele soluţii care să conducă la încetarea grevei profesorilor şi la reînceperea cursurilor.

“Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat importanţa menţinerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situaţia actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat şi vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerinţelor cadrelor didactice”, a mai arătat Administraţia Prezidenţială.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - 2025

PROMATERIS S.A. (PPL) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) pentru semestrul II 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (30/01/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2025

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (30/01/2026)

Convocare AGOA din data de 09/10.03.2026