Update articol:

Christine Lagarde (BCE): Sunt posibile noi majorări ale dobânzilor luna viitoare

lagarde Christine Lagarde, presedinte BCE

Banca Centrală Europeană ar putea majora din nou dobânzile la reuniunea de politică monetară din iulie, a declarat joi preşedintele BCE, Christine Lagarde, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Dacă nu va exista o schimbare profundă a economiei, “este posibil să continuăm majorarea dobânzilor luna viitoare. Nu ne gândim să facem pauză”, a anunţat Lagarde la scurt timp după ce Consiliul guvernatorilor BCE a informat că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor creşte la 4%, 4,25% şi, respectiv, 3,50%. Este cel mai ridicat nivel al ratei dobânzii la depozite din ultimii 22 de ani.

“Inflaţia scade progresiv, dar este proiectată să rămână la un nivel prea ridicat prea mult timp”, a informat BCE într-un comunicat, după reuniunea de politică monetară.

Lagarde a declarat că sugestia ei privind noi majorări de dobânzi în viitor “nu reprezintă probabil o surpriză” şi BCE “este decisă să-şi îndeplinească obiectivul” de a reduce inflaţia la 2% “în timp util”.

Datele preliminare ale Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 6,1% în mai, de la un nivel de 7% înregistrat în aprilie. Cifra anunţată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe o stagnare a inflaţiei la 6,3%.

Următoarea reuniune de politică monetară a BCE va avea loc în 27 iulie.

“Până acum, BCE a găsit un compromis bun între lupta determinată contra inflaţiei şi efecte modeste ale măsurilor asupra economiei. Dar nu suntem încă la finalul acestui drum: mersul pe sârmă continuă”, a apreciat Ulrich Kater, economist şef la Dekabank.

La rândul său, directorul general al Asociaţiei federale a băncilor publice din Germania (VÖB), Iris Bethge-Krauß, a afirmat: “BCE se îndreaptă în direcţia potrivită, dar nu a ajuns încă acolo”.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd