Update articol:

Rusia: Un aliat al lui Putin, numit şef al agenţiei publice de presă TASS

Sursa foto: en.kremlin.ru

Fostul purtător de cuvânt al campaniei electorale a preşedintelui rus Vladimir Putin a fost numit la conducerea agenţiei publice de presă TASS, potrivit unui ordin guvernamental publicat miercuri şi citat de Reuters, potrivit Agerpres.

De la începutul războiului în Ucraina, Kremlinul şi-a întărit controlul asupra mass-media, forţând închiderea principalelor mijloace de informare independente şi desemnând numeroşi jurnalişti şi publicaţii ca “agenţi ai străinătăţii”.

Prim-ministrul Mihail Mişustin a semnat un ordin de demitere a lui Serghei Mihailov din funcţia de director general al TASS şi de numire a lui Andrei Kondraşov în locul lui. Mihailov a servit ca director general din 2012.

Kondraşov, în vârstă de 50 de ani, este un jurnalist al televiziunii de stat care în 2018 a lucrat ca secretar de presă al campaniei electorale a lui Putin.

El s-a născut în 1973 la Alma-Ata şi a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii Independente de Ştiinţe Ecologice şi Politice din Moscova. Mai târziu, a absolvit, cu o diplomă în Ştiinţe Politice, Academia Prezidenţială Rusă de Economie Naţională şi Administraţie Publică. El a lucrat în televiziune din 1991, notează agenţia independentă de presă rusă Interfax.

TASS îşi are istoria începând din 1904, când a fost fondată ca Agenţia Telegrafică Sankt Petersburg, prima agenţie oficială de ştiri a Rusiei. Ea şi-a păstrat numele din epoca sovietică, ale cărui iniţiale înseamnă Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice.

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd