Update articol:

Germania: Producţia industrială scade, un nou indiciu al stagnării economiei

Germania Sursa foto: Pixabay

Producţia industrială a Germaniei a scăzut în mai mai mult decât se estima, sporind temerile privind evoluţia din acest an a celei mai mari economii europene, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Conform datelor publicate vineri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), producţia industrială a scăzut în mai cu 0,2% faţă de luna precedentă (când se înregistrase un avans de 0,3%), în timp ce analiştii se aşteptau la o stagnare.

Declinul din mai a fost determinat în special de o scădere de 13,1% a producţiei de produse farmaceutice, în timp ce producţia de motoare de vehicule, remorci şi semiremorci a urcat cu 4,9%.

Excluzând energia şi construcţiile, producţia industrială a crescut în mai cu 0,2%, arată datele Destatis.

În ritm anual, producţia industrială a urcat în mai cu 0,7%, după un avans de 1,7% în aprilie.

Carsten Brzeski, economist şef la ING, a atras atenţia asupra “combinaţiei toxice” dintre perspectivele economice slabe, comenzile noi scăzute şi necesitatea de a majora şi mai mult stocurile, precum şi asupra factorilor structurali, cum ar fi războiul din Ucraina, şi tranziţia spre energia verde.

“Competitivitatea internaţională a ţării s-a deteriorat deja în ultimii ani şi probabil se va deteriora şi mai mult”, a avertizat Brzeski.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare