Update articol:

Beijingul deplânge impactul ”incidentului” cu balonul chinez doborât de Washington

Beijingul deplânge impactul ”incidentului” cu balonul chinez doborât de Washington
 - poza 1 Sursa foto: defense.gov

Vicepremierul chinez He Lifeng a declarat sâmbătă că deplânge “incidentul” cu balonul chinez doborât de Washington, care a afectat relaţiile cu SUA, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Declaraţiile au fost făcute în timpul unei întrevederi cu secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, aflată în vizită la Beijing.

Întâlnirea dintre preşedinţii chinez Xi Jinping şi american Joe Biden din Bali, Indonezia, în noiembrie anul trecut, a făcut posibilă obţinerea unor “consensuri importante”, a amintit vicepremierul chinez, dar “din păcate, din cauza unor incidente neprevăzute precum cel al dirijabilului, au existat unele probleme în implementarea consensului la care au ajuns cei doi şefi de stat”.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (10/07/2026)

Finalizarea contractului de vanzare actiuni Turism Lotus Felix S.A.

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (10/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (10/07/2026)

Perioade inchise aferente raportarilor financiare din semestrul II 2026