Update articol:

Alegeri regionale în Rusia: Moscova anunţă victoria partidului preşedintelui Putin în regiunile anexate din Crimeea

prezenta la vot pixabay.com

Moscova a anunţat duminică seara victoria partidului preşedintelui Vladimir Putin în alegerile organizate şi în teritoriile anexate din Ucraina, cu peste 70% din voturi, scrutine considerate “ilegale” de Kiev şi aliaţii săi, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Comisia Electorala Centrală a Rusiei a declarat duminică seara că partidul Rusia Unită al preşedintelui rus s-a clasat pe primul loc la aceste alegeri regionale în cele patru teritorii anexate din Ucraina.

Preşedinta Comisiei Electorale, Ella Pamfilova, a salutat alegerile care s-au desfăşurat într-o “manieră dinamică, cu puţine nereguli”.

Cu aceste alegeri desfăşurate timp de trei zile, de vineri până duminică, Moscova încearcă să-şi legitimeze anexările în Ucraina prin votul organizat şi în teritoriile ocupate din est şi sud.

În pofida condamnărilor puternice din partea Occidentului, Rusia a proclamat în septembrie 2022 anexarea a patru teritorii ucrainene pe care le controlează doar parţial – Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk – după “referendumuri” nerecunoscute de comunitatea internaţională.

Alegerile au loc cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale programate pentru începutul anului 2024, care l-ar putea menţine pe Vladimir Putin la putere până în 2030.

Alegerile regionale în Rusia au fost organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali.

Votarea online a fost posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova.

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)