Update articol:

China este de acord să discute cu SUA despre controlul armelor nucleare (presă)

SUA-China

China a fost de acord să poarte discuţii pentru controlul armelor nucleare cu Statele Unite săptămâna viitoare, primele după cele avute în perioada administraţiei Obama, a informat miercuri Wall Street Journal, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Discuţiile au ca scop evitarea unei curse periculoase a înarmărilor între Statele Unite, China şi Rusia, dar nu constituie începutul unor negocierir formale privind limitele armelor nucleare, a raportat Jurnalul.

Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta din partea Reuters.

Echipele preşedintelui american Joe Biden şi preşedintelui chinez Xi Jinping au un acord de principiu ca cei doi lideri să se întâlnească la San Francisco în luna noiembrie, deşi nu au fost încă puse la punct detalii importante, a declarat marţi un înalt oficial al administraţiei Biden.

O serie de angajamente diplomatice bilaterale din ultimele luni, în mare parte la iniţativa SUA, au încercat să salveze legăturile dintre Beijing şi Washington care se deteriorau rapid după doborârea de către SUA a unui presupus balon de spionaj chinez deasupra teritoriului american.

BVB | Știri BVB

UniCredit Bank Bonds 2027 (UCB27) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank bonds (UCB28) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania

UniCredit Bank S.A. (UCB29) (22/08/2025)

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes fuziunea cu Alpha Bank Romania