Update articol:

Emmanuel Macron caută aliaţi la un mini-summit european în Malta

www.elysee.fr www.elysee.fr

Cu o săptămână înaintea unui summit crucial pentru alegerea celor care vor conduce instituţiile europene, preşedintele francez Emmanuel Macron caută aliaţi în sudul Europei, la un summit ce se desfăşoară vineri în Malta, relatează AFP.

Liderul de la Elysee are cu atât mai multă nevoie de aliaţi cu cât tocmai a pierdut o importantă pârghie de influenţă în noul Parlament European, odată cu decizia lui Nathalie Loiseau, lidera eurodeputaţilor pro-Macron, de a renunţa la conducerea noului grup impulsionat de preşedintele francez în legislativul european şi denumit “Renew Europe” (“Înnoim Europa”).

Acest al şaselea summit al ţărilor din sudul Europei (Italia, Franţa, Malta, Grecia, Cipru, Spania şi Portugalia) va fi consacrat gestionării migranţilor şi chestiunilor climatice.

Însă preşedintele francez doreşte să profite de această reuniune pentru a-şi ralia partenerii din sud atât în ce priveşte planurile sale pentru agenda europeană cât şi pentru numele celor care vor fi numiţi să conducă instituţiile UE, sau măcar asupra profilurilor acestora, dorind desigur ca printre ei să fie cât mai mulţi dintre favoriţii săi, precizează Agerpres.

De pildă, Macron nu vrea ca în postul de preşedinte al Comisiei Europene să fie numit germanul Manfred Weber, candidatul grupului PPE, argumentând că profilul acestuia ”nu corespunde experienţei necesare pentru preşedinţia Comisiei”.

Conform anturajului preşedintelui francez, acesta ar prefera ca un asemenea post să fie ocupat de către daneza Margrethe Vestager, sau francezul Michel Barnier, ori olandezul Frans Timmermans, printre alte posibile nume evocate fiind preşedinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, sau şefa Băncii Mondiale, bulgăroaica Kristalina Georgieva.

Cât despre subiectele de pe agendă, obiectivul unei Europe ”neutre în carbon” până în anul 2050 ar putea întruni consensul participanţilor la summitul din Malta, probabil nu însă şi cel al migraţiei, chestiune ce provoacă divergenţe mai ales între Italia şi Franţa.

În timp ce Italia îşi închide porturile pentru navele ONG-urilor cu migranţi africani, Franţa cere ca aceştia să fie autorizaţi să debarce în portul european cel mai apropiat şi apoi redistribuiţi între statele UE cei eligibili să primească azil. ”Odată cu venirea verii, acest subiect se va amplifica în urma debarcărilor din săptămânile şi chiar zilele următoare” , a avertizat preşedinţia franceză. 

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 ianuarie 2026

IAR SA Brasov (IARV) (02/02/2026)

Modificare calendar financiar 2026

CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2